Alina Mungiu Pippidi sau "Societatea civilă sunt eu"

Alina Mungiu Pippidi are, conform Wikipedia, Metapedia şi altor site-uri, un CV impecabil: basarabeancă - după bunici, a făcut pe timpul comunismului Facultatea de Medicină, pentru că, spre deosebire de facultăţile umaniste, spre care avea înclinaţie, nu era politizată. Iar din 1989 încoace s-a situat în permanenţă pe baricadele anti-comuniste şi pro-democratice (a participat în ’90 la Piaţa Universităţii, a iniţiat Coaliţia pentru un Parlament Curat, a „năşit” România Curată etc. etc.).

Eu am auzit prima dată de această doamnă cu ceva vreme în urmă, cu prilejul unei piese de teatru pe care a scris-o şi care a fost pusă în scenă undeva prin Moldova, dacă nu mă înşală memoria – o piesă cu temă religioasă (şi blasfemiatoare, din care cauză personal nu am privit-o cu ochi buni - dar deh, poate nu eram îndeajuns de politically corectă; în plus, îmi trecuseră pe la urechi nişte zvonuri legate de potenţiala descendenţă a doamnei Pippidi din nomenclatura PCR).

Au trecut anii şi iată că veni iarna 2012, când societatea civilă a început să se dezmeticească din somnul adânc pe care-l dormise vreme de vreo 20 de ani. Şi a început să iasă în stradă, ba împotriva lui Băsescu, ba împotriva proiectului RMGC de distrugere a Roşiei Montane, ba pentru alegeri corecte în Diasporă ş.a.m.d. În această perioadă am auzit din nou de dna Pippidi, de data asta de bine: că sprijină protestele, că, prin România Curată, se implică în analiza situaţiei politice, în organizarea şi promovarea protestelor, în rezolvarea petiţiilor cetăţeneşti etc. Adică lucruri bune. I-am urmărit, ocazional, intervenţiile şi retorica, şi uneori mi s-a părut vocea cea mai lucidă din spaţiul public, ba chiar – lucru greu de realizat – cea mai obiectivă (aşa cum mi-a făcut impresia discursul doamnei politolog prilejuit de izbucnirea conflictului  din Ucraina, de exemplu).

Una peste alta, doamna Pippidi a făcut lucruri bune pentru societatea civilă românească (şi în ton cu CV-ul său de activistă pro-democraţie) şi, spre cinstea ei, a refuzat o candidatură la europarlamentare din partea lui Băsescu. Unul dintre aceste lucruri bune, care mi-a atras în mod deosebit atenţia, a fost Carta Albă a Bunei Guvernări – pe care am promovat-o la vremea ei (şi care, în paranteză fie spus, dacă ar fi fost semnată şi respectată de toţi actorii importanţi ai politicii româneşti, ar fi produs nenumărate schimbări în bine în viaţa românilor).

Problema Alinei Mungiu Pippidi (o problemă mare, care nu ar fi de aşteptat, teoretic, la inteligenţa, experienţa şi expertiza doamnei sociolog şi politolog) este că, cu vremea, a început să afirme, mai mult sau mai puţin explicit, á la Ludovic al XIV-lea: „Societatea civilă sunt eu” - ba că protestatarii anti-Barnevernet sunt plătiţi de ruşi, ba că militanţii împotriva legii antifumat sunt nişte nesimţiţi care n-au habar de statul de drept, ba că USR – singurul partid născut din sânul societăţii civile – ar fi fost finanţat de SRI, ba că cei care au demonstrat zilele astea împotriva OUG-urilor de graţiere şi amnistie au fost scoşi în stradă de Doi şi un sfert.

Mai pe româneşte, cam toate protestele (sau formaţiunile civice/politice) care nu sunt agreate/organizate/coordonate de dna Pippidi – direct sau indirect – nu sunt în regulă şi sunt susceptibile de a fi fost plătite / puse la cale de „cine nu trebuie”. Pen’ că se ştie, nu-i aşa, că societatea civilă e doamna Pippidi (împreună cu organizaţiile sale sau, mă rog, cu diverse altele, cu care colaborează).

Eu nu am să îi neg doamnei Pippidi dreptul de a se identifica cu societatea civilă. Dar poate face acest lucru numai în măsura în care fiecare dintre noi suntem astfel identificabili – pe modelul „I’m Spartacus” sau „We are 99%”, anume ca parte a societăţii civile, nu ca întreg al acesteia.

Personal, într-un fel mă bucură faptul că Alina Mungiu Pippidi „s-a dat în petec” ieri, la B1TV, cu „aş vrea să ştiu şi eu cine i-a chemat” pe oameni în stradă împotriva ordonanţelor amnistiei şi graţierii – recunoscând, cu alte cuvinte, că i-a scăpat de sub control societatea civilă. Adică de sub aşa-zisul control. Pentru că este cazul să afle şi doamna sociolog că societatea civilă (adică „noi ăştia, cei 99%”) a profitat de organizarea şi de organizaţiile Pippidi & Co, şi NU invers, aşa cum, facil, s-a tot vehiculat în spaţiul public.

Aşa cum am spus şi în alte ocazii, poporul meu este imprevizibil: din când în când, societatea civilă se trezeşte din sânul lui, singură-singurică, atunci când te aştepţi mai puţin, spre a „taxa” clasa politică. Cu sau fără ajutorul ONG-urilor întruchipate de dna Pippidi sau de alţi creatori de opinie.  

Sursă foto: rockrivertimes.com