Legea anti-fumat sau anti-fumători?

* Armonizarea cu legislaţia europeană? * Impactul asupra economiei * Impactul asupra sănătăţii * Fineţuri lingvistico-juridice * Impactul psiho-social * 

Nu am să repet aici eternele argumente pro şi contra care circulă din ambele părţi (fumători şi nefumători), dar nici nu mă voi abţine să afirm că legea asta n-are nimic de a face cu fumătorii, şi nici cu nefumătorii – în sensul protecţiei unora sau altora. Nefumătorii sunt (erau) protejaţi şi de vechea lege (349/2002), care prevedea delimitarea spaţiilor de fumători şi de nefumători şi interzicerea fumatului în spaţii publice. Fumătorii (şi potenţialii fumători) – pentru care, zice-se, s-a dat legea (conform Expunerii de motive) – nu sunt protejaţi mai mult de noua lege decât erau protejaţi de cea veche. Ba aş spune chiar dimpotrivă.

I. Armonizarea cu legislaţia europeană?

Evident, autorii legii nu au făcut nici un fel de studiu de impact, din nici un punct de vedere. Invocând armonizarea cu legislaţia europeană, s-au grăbit să interzică fumatul chiar şi în localuri – unde până acum era permis – deşi în majoritatea ţărilor UE legile "draconice" nu sunt nici pe departe atât de draconice ca la noi: în Germania fumatul e şi nu e interzis, în Franţa (care are una dintre cele mai stricte legi anti-fumat) se poate fuma pe terase acoperite (care în noua noastră lege pot fi considerate închise) etc. Iar în majoritatea ţărilor  schimbarea a fost însoţită de consultări sociale şi dezbateri sociale, ce au dus la "convingerea" părţilor care se opuneau. Nu a fost cazul la noi. Ca de obicei, de altfel.

O raită prin Wikipedia ne arată că, din cele 27 de ţări ale UE, doar în 10 (zece) state fumatul este total interzis în toate locurile publice închise: Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Spania, Marea Britanie şi Olanda. Interesant este că în Olanda este permis fumatul de canabis (inclusiv a haşişului), atâta vreme cât nu este amestecat cu tutun.

În plus, chiar şi în unele din aceste ţări cu interdicţii draconice există excepţii şi prevederi legale care uşurează viaţa fumătorilor. Astfel:

În Spania este permis fumatul în hoteluri, spitale de psihiatrie, închisori, cămine de bătrâni (o prevedere de bun-simţ, pe care "naziştii antifumat" de la noi şi de aiurea nici măcar nu au anvizajat-o, cum nu au luat în considerare nici fumatul în cadrul unor manifestări artistice, cum ar fi piesele de teatru!).

În Anglia se poate fuma în magazine de trabucuri, unde se pot "degusta" produsele. De asemenea, există adăposturi speciale în aer liber pentru fumători. Plus celebrele lock-in-uri (în traducere liberă: "e localul meu şi fac ce vreau în el, câtă vreme am pus lacătul pe uşă şi nu e deschis publicului").



Adăpost pentru fumători în Anglia (Foto: Mtaylor848 pe Wikipedia)

În Scoţia este interzis fumatul în spaţii închise. Dar spaţiul închis este definit ca spaţiul acoperit în proporţie de 50% (adică, de exemplu, dacă ai o terasă mai puţin de jumătate acoperită se consideră deschisă şi ai voie să fumezi şi sub acoperişul ăla – ceea ce noua noastră lege nu permite). De asemenea, se face excepţie în cazul hotelurilor.

În restul de 17 (şaptesprezece) ţări UE (Austria, Croaţia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Suedia)  fumatul în locuri publice închise este parţial permis – mai exact este permis în localuri  de alimentaţie publică (baruri, cafenele, pub-uri, cluburi, unele restaurante), în anumite condiţii, fie prin delimitarea spaţiilor de nefumători şi de fumători (în general special amenajate, cu ventilaţie etc.), fie prin amenajarea unor cabine sau camere de fumat (în unele se pot servi băuturi sau alte produse, în altele nu), sau în cluburi speciale pentru fumători de trabuc şi pipă (cazul Lituaniei). Cu observaţia că în Germania depinde în ce land te afli (în 40% din landuri fumatul este total interzis) şi că în Croaţia există o interesantă excepţie: li se permite să fumeze gardienilor din spitalele de psihiatrie ;)

II. Impactul asupra economiei

Legiuitorii nu şi-au pus problema impactului acestei legi asupra economiei româneşti. Având în vedere că:

1. Aportul industriei tutunului la bugetul de stat şi la PIB-ul României este pe locul doi ca mărime după industria petrolului (adică, mai pe româneşte, şoferii şi fumătorii ţin economia românească în viaţă);

2. Accizele din ţigări se duc la Fondul de Sănătate, care ar putea fi văduvit (prin efectele legii antifumat) de o sumă imensă ce va trebui compensată cumva  ;

3. Imensa majoritate a localurilor - şi cvasi-totalitatea localurilor mici - se bazează pe clienţi în majoritate fumători,

nu trebuie să fii economist ca să-ţi dai seama că e posibil ca România să se confrunte cu o mică criză rezultată din această lege anti-fumat – pe de o parte din pierderea contribuţiilor fumătorilor la bugetul de stat, inclusiv la Sănătate (taxe şi accize, cam 10 lei / pachet), pe de altă parte din falimentul a (zeci? de) mii de mici întreprinzători care ţin un băruleţ de fumători. Dar, în fine, lipsa de interes a statului român faţă de micii întreprinzători este notorie, aşa că trec peste asta şi ajung la

III. Impactul asupra sănătăţii

Aş putea pune pariu că fumătorii nu se vor lăsa de fumat – aşa cum mulţi nu au făcut-o nici după introducerea noilor pachete cu poze de groază şi avertismente care mai de care mai înfiorătoare. Iar impactul noii legi asupra sănătăţii lor va fi în general negativ. Iată doar 3 motive:

1. Chiar şi după această lege, fumătorul îşi va lua oricum porţia zilnică de tutun. Doar că, probabil, în doze mai rare, dar şi mai mari. Iar asta nu are cum să fie "mai bine" pentru fumători.

2. În plus, fără posibilitatea de a fuma măcar într-un gang (care, de acum încolo, conform noii legi anti-fumat, va fi considerat spaţiu închis, pentru că are doi pereţi şi un tavan), fumătorii vor fi mult mai expuşi intemperiilor, nevoiţi să fumeze afară, pe caniculă, în ger, în vânt (şi da, o vor face, dacă nu vor avea încotro!) – ceea ce, nu-i aşa, nu poate fi nicidecum bine pentru plămânii lor şi aşa slăbiţi…

3. Cât priveşte fumatul în spaţii închise… Evident că acesta va continua, doar că în spaţiile închise ale propriilor locuinţe – ceea ce s-ar putea dovedi mai nociv pentru sănătatea fumătorilor, căci, nu-i aşa, una e să fumeze patru-cinci persoane într-o sufragerie şi alta e să fumeze douăzeci într-un bar dotat cu "sisteme de ventilaţie funcţionale" (cum permitea legea până acum), care cât de cât fac aerul mai respirabil.

Iniţiatoarea legii se arată deosebit de îngrijorată de situaţia fumătorilor. Dar fiind, evident, nefumătoare, îi lipseşte perspectiva mai largă a situaţiei fumătorilor ca oameni, cu ca cifre în statistici. Omeneşte vorbind (nu statistic, dar cine ştie ce ar dezvălui statisticile?), riscurile pe care le prezintă fumatul vor creşte după aplicarea noii legi antifumat – cel puţin din motivele arătate. Probabil un medic ar putea confirma cele de mai sus.

Eu nu sunt medic, dar sunt fumătoare. Iar cele trei situaţii de mai sus le-am trăit pe pielea mea. Şi tot din experienţă (a mea şi a altor fumători învederaţi) mai pot spune că mulţi fumători care fumează în condiţii restrictive, pe fugă, vor trage mai lung şi mai adânc din ţigară, fără pauză, până la capătul capătului – nici un milimetru nu va rămâne până la filtru. Prietenii ştiu de ce ;). Şi nu, nu e bun obiceiul acesta, iar fumătorul va fi de acord cu asta.  Dar el există şi e greu de combătut. De ce şi cum, voinţă versus dependenţă, fumatul ca boală cronică  etc. etc. constituie subiectul altei discuţii.

Interesant este faptul că, iniţial, în forma înaintată la Senat, proiectul de lege cuprindea o prevedere conform căreia sumele încasate din amenzile aplicate contravenienţilor se fac venit la bugetul de stat şi se virează către bugetul Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate . Această prevedere nu se regăseşte în forma finală a legii, trimisă spre promulgare.

De altfel, în ciuda sumelor enorme cu care industria tutunului (deci, de fapt, fumătorii) contribuie la PIB-ul României - 4,7 miliarde euro în 2014 – statul NU (mai) alocă banii necesari pentru programul naţional STOP FUMAT. Nu mai departe de 2014, acest program a fost… "stopat" din lipsa fondurilor. De altminteri, sumele alocate oricum nu acopereau "tratamentul gratuit acordat de stat fumătorilor din taxa pe viciu", iar mulţi dintre fumătorii care voiau să se lase trebuiau să scoată bani din buzunar pentru respectivul tratament (NOTA BENE: o persoană care fumează un pachet pe zi contribuie la stat cu circa 3.600 lei pe an!)

Pe scurt: statul îi jupoaie pe fumători de bani, promiţându-le în schimb un program pentru a-i ajuta să se lase de fumat, după care nu-i ajută, dar se îngrijeşte de o lege prin care îi face pe toţi potenţiali contravenienţi.

Trebuie subliniat că noua lege antifumat nr. 15/2016   nu aduce nimic nou în sensul directivelor europene menite să combată efectele negative ale fumatului şi să protejeze consumatorii de tutun. Acestea recomandă, de exemplu, măsuri pentru transparentizarea tuturor ingredientelor ţigărilor, inclusiv aditivii, precum şi reglementarea folosirii acestora din urmă.

Probabil că, dacă această transparentizare a ingredientelor s-ar produce, ar creşte şansele ca unii fumători să se lase de fumat, când vor constata ce bagă în plămâni pe lângă tutun…

Probabil că, dacă reglementarea aditivilor s-ar produce, s-ar micşora riscul unor boli pe care aceşti aditivi le-ar putea eventual provoca.

Probabil că, dacă sumele din taxa pe viciu (adică 1,3 miliarde lei anual, adică aproape 290 milioane euro!) ar fi folosite pentru  programe antifumat,  numărul fumătorilor într-adevăr ar scădea.

Acestea sunt problemele reale ale fumătorilor (şi ale potenţialilor fumători), NU locul unde vor fuma – căci de fumat, vor fuma în continuare, cu şi fără această lege. Şi, în continuare, nefumătorii vor alege dacă vor sta în preajma fumătorilor sau nu. În continuare liceenii fumători vor găsi metode ingenioase de a-şi face rost de ţigări, dar şi locuri unde să le fumeze.

Dar doamna Manuela Mitrea, iniţiatoarea legii, nu a luat directivele europene nici măcar ca pretext pentru noua lege, darămite ca premisă, NU introduce nici o prevedere nouă care să fie stipulată în aceste directive (în urma cărora s-a adoptat Legea 349/2002 şi care s-au modificat între timp, spre binele consumatorilor de tutun – vezi Directiva 2014/40/UE), ci se ocupă doar de restricţionarea până la limita absurdului a spaţiilor de fumat din România, determinându-i astfel pe fumători să fumeze în condiţii mai improprii şi, ca atare, mai dăunătoare sănătăţii.  

Înainte de a merge mai departe, mă opresc asupra unui alt aspect care mi-a sărit în ochi când am citit noua lege.

Vechea lege prevedea, la art. 9, că posturile de radio şi televiziune vor pune 30 minute săptămânal la dispoziţia Ministerului Educaţiei, a Ministerului Tineretului şi a Ministerului Sănătăţii, în vederea difuzării de materiale promoţionale pentru prevenirea şi combaterea fumatului. Las deoparte faptul că n-am (mai) văzut şi auzit pe nicăieri astfel de reclame (apropo: legea nu prevede vreo sancţiune, ceva, dacă astfel de materiale nu sunt difuzate) şi observ că noua lege antifumat introduce printre entităţile beneficiare de spaţiu de emisie şi ONG-uri independente de industria tutunului, şi care au ca obiectiv al activităţilor reducerea consumului de tutun. Hm… asta mă face să-mi fac repede un ONG din ăsta (gen Coaliţia România Respiră) şi să "aplic" repede pentru nişte fonduri europene, ceva, ca să lupt din toate puterile împotriva fumatului. Dacă îmi intră şi mie ceva bani în buzunar la afacerea asta, ar fi cu atât mai bine şi toată lumea ar fi mulţumită, nu-i aşa? (Notă pentru cei ce ar putea lua afirmaţiile mele ad litteram: evident că eu, personal, n-am să fac asta, ci dimpotrivă, poate le voi propune celor de la Liga Fumătorilor să facă un ONG pentru drepturile fumătorilor şi mă voi alătura lor ;) )

IV. Fineţuri lingvistico-juridice

Evident că n-aveau cum să-mi scape. Nu voi intra într-o analiză detaliată, dar trebuie să le enumăr şi pe acestea:

1. Spaţiul public închis (Art. 2, lit. m) este definit ca orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

Mai pe româneşte: un gang, un balcon, un adăpost RATB, orice intrând (oricât de mare) la o clădire,  chiar şi o verandă, indiferent cât de mare (dacă are ceva care să semene cu un "perete", chiar şi numai într-un singur capăt), toate acestea vor fi considerate, conform Legii antifumat, "spaţii închise".

În plus, conform DEX, adj. public are două sensuri: 1. Care aparţine unei colectivităţi umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care priveşte pe toţi, la care participă toţi şi 2.  Al statului, de stat; care priveşte întregul popor; pus la dispoziţia tuturor. De analizat!

Terasă tip "spaţiu închis", conform noii legi antifumat (Foto: lariana.ro)

Cât despre acel sau pe care l-am subliniat: a mai fost pus în discuţie de cineva (un senator, pare-mi-se) care a arătat că acest cuvânt poate "întinde" legea până în casa omului. Căci casa omului este, în general, destinată utilizării colective, cu excepţia cazurilor în care e locuită de o singură persoană, nu-i aşa?

De asemenea, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces sună cam abuziv şi încălcător de drepturi şi libertăţi fundamentale. Las analiza pe seama juriştilor şi trec la

2. Mijlocul de transport în comun - definit ca orice vehicul utilizat pentru transportul contra cost al persoanelor, incluzând astfel şi taxiurile. Toate bune şi frumoase, doar că Legea serviciilor de transport public local, nr. 92/2007 - Art. 4.  (1) d) – ne zice nouă că mijloace de transport în comun pot fi autobuze, troleibuze, tramvaie sau metrou (fără nici un etc. în coadă);

3. Interesantă este şi definiţia ţigaretei electronice: un produs care poate fi folosit pentru consumul de vapori care conţin nicotină prin intermediul unui muştiuc sau orice componentă a acestui produs, inclusiv un cartuş, un rezervor şi dispozitivul fără cartuş sau rezervor. Deci: o ţigară electronică este unul şi acelaşi lucru cu un rezervor de ţigară electronică. Sau cu un cartuş. Fenomenal, doamnă Manuela Mitrea! Eu recunosc că aici am rămas fără cuvinte…

V. Impactul psiho-social

L-am lăsat la urmă pentru că prezintă cea mai mică importanţă în ochii legiuitorului (dacă prezintă vreuna).

Mare parte din populaţia României fumează. Avem chiar un cult al ţigării. Am găsit pe dilemaveche.ro un excelent articol pe această temă, semnat de Alina Popescu (articolul aici), intitulat Fumători, treceţi la zid!, pe care vă invit să-l citiţi, nu înainte de a cita din el:

În plus, trăiam în coada unui cult socialist al ţigării, o rămăşiţă a Epocii de Aur. În coada mitului ţigărilor de şpagă, a pachetului de Kent destinat oamenilor importanţi, cum ar fi doctori, avocaţi sau gestionari la Alimentara, a ţigărilor bulgăreşti de contrabandă. În anii ’90, în România, doar dacă voiai să faci opinie separată nu fumai. Sau dacă pur şi simplu nu se prinsese de tine.

Da, suntem diferiţi de "ţările europene civilizate", unde funcţionează altă tradiţie, altă educaţie, altă mentalitate – care, evident, au dat naştere altor legi (dar şi acolo totul s-a petrecut treptat, în timp, cu consultarea societăţii civile). Şi nici chiar în aceste ţări europene civilizate legile nu sunt atât de draconice cum este această lege inspirată parcă din tradiţia formelor fără fond a românilor…

Mare parte din fumătorii români nu sunt pregătiţi pentru această lege. Mare parte din modificările aduse de noua lege sunt aberante.

Cineva (un jurist, pe un site specializat) zicea că legea antifumat modificată prin Legea 15/2016 nu încalcă nici un drept al fumătorilor, nici dreptul la proprietate, nici nu discriminează pe nimeni. O avea dreptate, că-i jurist şi ştie mai bine. Dar eu subliniez aici faptul că legea nici nu întăreşte vreun drept al fumătorilor (care, supriză!, sunt consumatori şi au, teoretic, drepturi de consumatori, iar o astfel de lege ar  trebui să fie destinată acestor consumatori în primul rând, căci, nu-i aşa, este o lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun). Şi în orice caz le ia fumătorilor o libertate (acordată între nişte limite, cum e şi firesc) aşa, peste noapte, fără să îi întrebe nimeni. Peste noapte au devenit contravenienţi dacă fumează într-un gang. Sau la adăpost de ploaie, la intrarea în magazinul Cocorul.

Evident că toate acestea vor avea un impact psihologic şi social puternic. După ce că fumătorii suferă de o boală cronică (grea), după ce că plătesc din greu dependenţa de tutun, atât financiar, cât şi, adeseori, medical, după ce că statul îi jupoaie de bani pentru "vinovăţia" de a fuma, acelaşi stat, care foloseşte taxa pe viciu la multe lucruri bune şi frumoase, numai la programe antifumat nu, acelaşi stat care nu se îngrijeşte de drepturile lor (frumos enunţate în directive europene de care nu se ţine seama), acelaşi stat îi pune la zid, îi marginalizează, îi discriminează şi, evident, îşi doreşte cu ardoare să-i amendeze pe fumători şi pe toţi cei ce până acum le-au pus un loc de fumat la dispoziţie, le-au oferit un cadru social pentru consumul unui produs legal.

Înainte  să închei, citez din alt articol pe care vă invit să-l citiţi, semnat de Irina Maxim (îl găsiţi aici):

Fumatul nu este ilegal, nici vânzarea de ţigări, nici cumpărarea acestora, nici consumul lor. Nici nu există o limitare prin lege la numărul de pachete sau ţigări pe zi.

Şi atunci de ce, mă rog, mi se limitează alte drepturi? De ce sunt considerată ca fiind o minoritate, o scursură a societăţii, care trebuie obligată să iasă afară dintr-un local ca să fumeze? De ce sunt eu obligată de lege să stau afară în frig, pe trotuare și pe la ferestrele birturilor? Pentru că am un viciu? Un viciu permis de lege, să ne-nţelegem. Un viciu pe care dau bani grei, un viciu pentru care statul meu încasează o grămadă de bani din taxe şi accize şi impozite şi morţii mă-sii şi acelaşi stat îmi îngrădeşte dreptul de a fuma unde vreau eu.

Am înţeles perfect şi am respectat cu totul legea prin care în baruri, restaurant şi altele asemenea să fie delimitate clar spaţiile pentru fumători şi nefumători. Asta pentru că am înţeles că nu-i poţi obliga pe sensibili, pe cei care nu suportă fumul de ţigară, să stea în acelaşi loc cu ”hornarii”, cei care pufăie în continuu savuroasele lor ţigări. Tot aşa înţeleg că nu e corect să-i obligi pe cei care fumează să iasă afară. Dacă nefumătorii au tot dreptul să stea în local, la fel ar trebui să aibă aceleaşi drepturi de a sta în local şi fumătorii, chiar dacă în altă încăpere. E clară discriminare, marginalizare.

Mai departe, puteţi citi pe Facebook răspunsul lui Dan Iliescu la întrebarea: este corect ca legea sa oblige pe cineva sa acomodeze pe altcineva, pe proprietatea sa? (vezi aici) sau consideraţiile lui Sorin Dumitru Dobrilă privind taxele încasate de la fumători, dar şi dreptul de proprietate pe care această lege îl încalcă (vezi aici).

Atât deocamdată. Voi mai răsfoi Internetul şi sper voi mai pune linkuri aici, pe aceeaşi temă.

Închei cu rugămintea ca cititorii nemulţumiţi de acest articol să nu se deranjeze să formuleze comentarii ce depăşesc limita bunului-simţ, pentru că nu le voi aproba publicarea. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi s-auzim numai de bine! :)