miercuri, 19 august 2015

Legea Antilegionară. O analiză

Încălcări ale unor drepturi prevăzute de Constituţia României
Fapte deja încriminate de legislaţia românească
Autorităţi competente: Institutul Elie Wiesel versus Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
Tribunalele bolşevice şi victimele lor
Terminologie obscură
Contradicţii: Legea Antilegionară versus Legea Siguranţei Naţionale
Concluzii: este nevoie de un echilibru între libertăţile şi drepturile individuale şi restricţiile impuse de lege

Mărturisesc dintru început că îmi scapă cu totul mecanismul juridic, legislativ şi instituţional al unor ordonanţe de guvern şi legi în România: guvernul dă o OUG, parlamentul o aprobă printr-o lege,  după care o modifică prin altă lege şi în final modifică modificările prin iar altă lege, la 13 ani după iniţiativa legislativă iniţială. Îmi pare că acest proces legislativ este conceput anume pentru a (men)ţine cetăţeanul în absolută ceaţă.
Este vorba, în articolul de faţă, de Ordonanţa 31 din 2002, modificată recent prin Legea Antilegionară: pentru a mă lămuri în privinţa prevederilor ei a trebuit să parcurg câteva acte normative [1], dintre care am selectat pentru comparaţie textul iniţial al Ordonanţei şi textul rezultat în urma ultimelor modificări aduse prin Legea Antilegionară, pe care vi le prezint în tabelul comparativ de  la sfârşitul articolului.
O altă observaţie preliminară: personal nu am înţeles care era urgenţa, unde, cine şi de ce ardea să adopte o astfel de ordonanţă de urgenţă – făcută pe genunchi şi modificată din picioare o dată la câţiva ani, pentru ca după 13 ani să fie întărită de o lege adoptată pe fugă, care scârţâie din toate încheieturile.
S-a vorbit destul despre  Legea Antilegionară. S-au adus argumente pro şi contra, s-a dezbătut şi răs-dezbătut pe tema ei – din păcate post factum. Şi din păcate mai mult pătimaş, cu argumente sentimentale, uneori logice, mai rar cu argumente juridice.
De aceea am simţit nevoia să sistematizez cumva câteva aspecte juridice legate de această lege, precum şi să scot în evidenţă unele hibe ale ei – pe baza unei documentări asupra legislaţiei şi pe baza studierii atente a legii (de fapt, a ordonanţei modificate prin lege).


Încălcări ale unor drepturi constituţionale



1. Legea contravine Constituţiei României, încălcând Art. 29, al (1) (Libertatea conştiinţei), Art. 30, al. (1), (2) (Libertatea de exprimare), Art. 53 (1) (Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi). În ce priveşte ultimul articol menţionat, mi se pare important de reţinut că drepturile sau libertăţile unui cetăţean pot fi restrânse pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Or, OUG 31 din 2002 / Legea 217/2015 prevede în câteva rânduri interzicerea unor drepturi (Art. 3Art. 4 – 1, 2 – Art. 5Art. 6) – pentru infracţiuni care nu îndeplinesc, în totalitatea lor, prevederea constituţională mai sus menţionată. Interesant este că pedeapsa cu închisoarea  şi interzicerea unor drepturi se aplică şi celor vinovaţi efectiv de genocid şi alte infracţiuni contra umanităţii. Diferenţa  este în ani de puşcărie. Şi astfel am ajuns la punctul 2:


Fapte deja încriminate de legislaţia românească


2. Toate faptele încriminate prin această lege / ordonanţă sunt deja încriminate de legislaţia românească:
Constituţia României – Art. 30, al (6)-(7) (prin care se interzic prejudicierea demnităţii, onoarei, vieţii, imaginii persoanei, precum şi îndemnul la ură naţională, rasială, de clasă, religioasă, incitarea la discriminare etc.)
Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României – Art. 3, lit. h)
Codul Penal: Art. 367 (Constituirea unui grup infracţional organizat), Art. 368 (Instigarea Publică), Art.  369 (Incitarea la ură sau discriminare), Art. 371 (Tulburarea ordinii şi liniştii publice), etc.
OG 137 / 2000 pentru prevenirea şi sancţionarea discriminării: Art. 15 – pe care îl redau integral aici, pentru că mi se pare destul de acoperitor  şi demonstrează inutilitatea acestei legi speciale antilegionare:
Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.
 Semnaţi Petiţia Online către Avocatul Poporului: Legea 217/2015 nu este constituţională!


Autorităţile competente: Institutul Elie Wiesel versus Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării


3. Deşi nu este menţionat explicit în lege, am înţeles din numeroasele dezbateri că infracţiunile prevăzute de lege vor fi semnalate de către Institutul Elie Wiesel şi verificate de SRI. În forma ei iniţială, OUG 31/2002 prevedea la Art. 8 (abrogat): Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul imputernicit în acest scop de către ministrul culturii şi cultelor, precum şi de către personalul special abilitat din cadrul Ministerului de Inteme. E adevărat, articolul se referea explicit la persoane juridice şi iniţial era vorba despre contravenţii, nu despre infracţiuni – aşa cum au rămas în final categorisite faptele.
Foarte important mi se pare de menţionat aici este faptul că avem deja o autoritate competentă care funcţionează conform menţionatei ordonanţe pentru prevenirea şi sancţionarea discriminării (OG 307/2000). Este vorba despre Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care are atribuţii acoperitoare pentru toate faptele prevăzute prin legea specială antilegionară.


Tribunalele bolşevice şi victimele lor


4. Legitimitatea tribunalelor bolşevice ale poporului, necesitatea (re)judecării fiecărui caz în parte, a reabilitării unor personalităţi condamnate de regimul comunist – sunt aspecte asupra cărora n-am să insist prea mult, s-a vorbit destul despre ele. Este de la sine înţeles că NU poţi condamna în masă persoane / cultul persoanelor condamnate de un regim declarat de către însuşi statul român drept criminalIstoria trebuie rescrisă, procesele – rejudecate. Exemplele sunt prea destule. Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi ceilalţi condamnaţi din Lotul Tămădău au fost reabilitaţi abia la al patrulea recurs, în 1998, după 51 de ani de la condamnare! Alţii, mulţi, încă îşi aşteaptă poate o reabilitare – care probabil nu va veni nicicând.
Iar faptul că nu s-a început încă un adevărat proces al comunismului ne-a adus astăzi aici. Dar un proces al comunismului va trebui făcut pe modelul Nurnberg. Adică: judecarea membrilor reprezentativi ai conducerii politice, militare şi economice a conducerii PCR (PMR), care s-au făcut vinovaţi de crime împotriva umanităţii, şi condamnarea lor, chiar şi post mortem. Este jalnic, ridicol şi trist că la 25 de ani de la Revoluţie avem doar doi vinovaţi de genocid (soţii Ceauşescu) şi un singur vinovat de crime împotriva umanităţii (torţionarul Al. Vişinescu) – plus un acuzat (torţionarul Ion Ficior).
În nici un caz condamnarea nu trebuie să se facă în masă. Simpla apartenenţă la partidul comunist (cca 4 mil membri în 1989) nu ar trebui să atragă oprobriul public şi / sau eticheta de "infractor" – aşa cum implicit se întâmplă în cazul legionarilor (cca 1 mil membri în 1940), conform Legii 217. Şi astfel mă întorc la această lege antilegionară care păcătuieşte şi prin


5. Terminologie obscură.


Ce înseamnă caracter legionar? Ordonanţa, în varianta ei de dinaintea modificării prin Legea 217, încrimina fapte cu caracter fascist, rasist sau xenofob (deja incriminate de legea română, aşa cum am văzut anterior). Principala modificare adusă de lege este introducerea caracterului legionar pentru faptele încriminate. De aceea pe drept a fost denumită "Legea Antilegionară". Să nu ne ascundem după deget. Este o lege cu ţintă precisă.
Deci: ce înseamnă caracter legionar? Ca adjectiv, conform DEX, legionar înseamnă "1.Referitor la legionari (2), de legionar". Unde legionar ca substantiv este "Membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist". Nesemnificativ pentru analiza de faţă – adică nu implică sensurile negative pe care legea antilegionară le dă acestui cuvânt.
Ca atare, să apelăm la Academia Română pentru lămuriri. Aceasta specifică (în 2004) următoarele:
Mişcarea Legionară este o organizaţie care aparţine extremei drepte din România, creată la 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail (şi NU Arhanghelului). […] care pune accentul pe crearea elitei politice ca proces de acumulări lente şi pe educarea tineretului în spiritul naţionalismului, al promovării vechilor tradiţii ale poporului român, antibolşevismul, reformarea economică, socială şi politică a societăţii româneşti, avînd o componentă religioasă puternică, aceasta din urmă conferind un caracter original Mişcării Legionare în contextul mişcărilor de extremă dreaptă europene ale vremii. Prin valorile promovate, Mişcarea Legionară nu poate fi inclusă automat, a priori, în curentul „fascist“, încă nedefinit complet şi perceput astăzi ca „depersonalizat” la scară europeană pentru că se nesocotesc trăsăturile fundamental naţionale. (Notă: de altfel, chiar Tribunalul de la Nurnberg a scos Garda de Fier de sub acuzaţia de fascism) […] Elementele de doctrină legionară apără şi promovează tradiţionalismul, specificul şi realităţile româneşti, apărarea creştinismului ortodox, cerinţa instaurării unui stat autoritar, formarea unei elite disciplinate, naţionaliste.
Academia-Romana-INST-despre-Miscarea-Legionara-01-Iunie-2015-Camera-Deputatilor-Ziaristi-Online
Din cele de mai sus reiese, pe cale de consecinţă, că, de fapt, caracterul legionar se referă la  principiile şi valorile doctrinei legionare – printre care: tradiţionalismul, creştinismul, antibolşevismul. (Nu ştim exact care dintre ele, dacă doar unele sau toate la un loc) Întrebare retorică: oare câţi dintre români împărtăşesc astfel de valori în prezent?
În lipsa unei clarificări terminologice putem specula oricât şi oricum. Iar exemplul caracterului legionar este doar unul. Mai sunt şi altele, desigur (ce înseamnă cultul persoanei, de pildă), dar timpul şi spaţiul nu-mi îngăduie să le abordez pe toate.
De altfel, orice lege serioasă debutează cu definirea termenilor şi conceptelor cu care va opera (sau le explică clar pe parcurs). În lipsa acestor definiri şi clarificări, se pot produce grave erori de interpretare şi, ca atare, abuzuri nu mai puţin grave. Astfel se poate întâmpla, desigur, şi în cazul nefericitei legi antilegionare. Deja au apărut speculaţii asupra unor ipotetice situaţii juridice – nu tocmai fericite - pe care aceasta le poate produce.
Spre comparaţie, interesantă îmi pare Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, care include (Art. 3, lit. h) printre ameninţările la adresa siguranţei: initierea, organizarea, savirsirea sau sprijinirea in orice mod a actiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunista, fascista, legionara sau de orice alta natura, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune in pericol sub orice forma unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei, precum si incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept.
Trei aspecte mi-au atras atenţia la acest articol de lege – care este mult mai explicit şi mai clar din punct de vedere terminologic:
- se specifică în mod clar că este vorba de acţiuni totalitariste sau extremiste;
- include şi acţiunile totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă;
- include, de asemenea, acţiunile totalitariste sau extremiste de orice altă natură (căci, evident, manifestările extremiste nu aparţin în mod exclusiv comuniştilor, fasciştilor sau legionarilor)


6. Contradicţii: Legea Antilegionară versus Legea Siguranţei Naţionale


Şi mai interesant îmi pare articolul următor al Legii 51 – Art. 4:
Prevederile art. 3 nu pot fi interpretate sau folosite in scopul restringerii sau interzicerii dreptului de aparare a unei cauze legitime, de manifestare a unui protest sau dezacord ideologic, politic, religios ori de alta natura, garantate prin Constitutie sau legi. Nici o persoana nu poate fi urmarita pentru exprimarea libera a opiniilor sale politice si nu poate face obiectul unei imixtiuni in viata sa particulara, in familia sa, in domeniul sau proprietatile sale ori in corespondenta sau comunicatii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputatiei sale, daca nu savirseste vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o amenintare la adresa sigurantei nationale.
Cu alte cuvinte: dacă-i trăsneşte cuiva prin cap să strige în public că Ceauşescu a fost bun pentru că a construit linii de metrou sau să-şi exprime o admiraţie exagerată (= cult) pentru acesta pentru  că s-a opus invaziei Cehoslovaciei, nu este pasibil de urmărire sau acuzare pentru activităţi împotriva siguranţei naţionale. Însă, conform Legii Antilegionare (Art. 5), s-ar putea să se aleagă cu puşcărie între 3 luni şi 3 ani.
            Analizând aceste acte normative şi urmărind dezbaterile asupra lor, nu pot să nu observ o contradicţie majoră:
Consilierul prezidențial Andrei Muraru a anunțat că s-a început urmărirea persoanelor care promovează, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracţiuni de genocid, crime contra umanităţii și de crime de război, precum şii ideile sau concepţiile cu doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (conform evz.ro)
            Or, urmărirea nu o poate face decât SRI: Atribuţii în aplicarea noii legi are Serviciul Român de Informaţii (SRI) (stiripesurse.ro)
            Însă această urmărire intră în contradicţie cu sus-amintita Lege a Siguranţei Naţionale, care reglementează atribuţiile SRI (şi nu numai) conform căreia, nu-i aşa,  nici o persoana nu poate fi urmarita pentru exprimarea libera a opiniilor sale politice .
Nu este exclus, aşadar, să apară modificări ale Legii Siguranţei Naţionale, ca să fie în conformitate cu Legea Antilegionară, nu-i aşa?


CONCLUZII


Unele infracţiuni pe care le prevede Legea Antilegionară sunt acoperite de alte acte normative (Codul Penal, de pildă), alte prevederi încalcă atât Constituţia, cât şi alte legi. Cu alte cuvinte, este o lege atât inutilă, cât şi periculoasă, încălcând grav unele drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
Iar dacă, potrivit sugestiilor UE (mai degrabă implicite decât explicite), avem nevoie de o lege antinegaţionistă, aşa cum îşi doreşte Institutul Elie Wiesel, nu avem decât să o elaborăm şi să o adoptăm (cum au făcut 18 ţări europene) în mod clar, separat şi explicit, nu într-un talmeş-balmeş interpretabil,  sau să nu o adoptăm deloc, cum au făcut celelalte ţări din Europa, unele dintre ele – precum Marea Britanie -  invocând libertatea de expresie.
În orice caz, nu pot să nu remarc, de pildă, că în Franţa (ţară de inspiraţie pentru sistemul nostru juridic cândva), persoanele care se fac vinovate de fapta de a pune la îndoială una sau mai multe infracţiuni împotriva umanităţii este pasibilă de o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la un an sau cu amendă. Spre comparaţie: legea noastră antilegionară stabileşte o pedeapsă cu închisoarea (Art. 6) între 6 luni şi 3 ani – sau până la 5 ani dacă fapta este comisă prin intermediul unui sistem informatic. Căci, evident, e mai grav să te manifeşti pe un forum pe Internet decât să ţipi în piaţa publică, nu-i aşa?
Una peste alta, dacă avem nevoie de o lege care să condamne negarea Holocaustului (precum şi a altor genociduri – cel comunist, de pildă), important este ca o astfel de lege – ca şi toate celelalte legi, de altfel – să fie făcută cu cap, cu raţiune, fără ură şi părtinire, asigurând un echilibru între libertăţile individuale şi restricţiile impuse, şi, desigur, să fie dezbătută public, aşa cum ar trebui să se întâmple cu toate proiectele legislative înainte de a ajunge în parlament spre votare.








SURSE
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?idp=6307
http://lege5.ro/Gratuit/g42doobz/codul-penal-din-1936
http://www.codpenal.ro/
http://www.euroavocatura.ro/print2.php?print2=lege&idItem=1178
https://en.wikipedia.org/wiki/Laws_against_Holocaust_denial
[1] • textul Ordonanţei propus de guvern: Ordonanţa 31 din 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii;  • Legea 107/2006 - pentru aprobarea OUG 31/2002; •  Legea 278/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi (printre care şi OUG 31/2002); • "Legea antilegionară" nr. 217 /2015
___________________________
(Articol publicat prima dată pe blogul Ţărănista)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu