Despre nişte lecţii de istorie şi o lege antilegionară

Am avut în liceu o profesoară de istorie de-a dreptul extraordinară. Avea acel talent – din ce în ce mai rar regăsit la profesorii noştri – de a te face să pleci acasă cu lecţia învăţată deja în ora în care a fost predată.

Această fantastică profesoară  a avut şi darul de a ne deschide ochii şi minţile, punându-ne mintea la contribuţie, îndemnându-ne să ne folosim capul spre a interpreta evenimentele istorice.

  

Aveam 16 ani în 1989 şi încă o aveam  profesoară (avea să plece ulterior). După revoluţie, ne-a pus să scoatem caietele pe bancă şi am început să tăiem – la îndrumările ei – toate pasajele deformate ale istoriei pe care o predase până atunci. Chestiile cu tovarăşu' şi comunismu' bun şi rolul comunismului în propăşirea neamului etc. etc.

Ne-am bucurat deopotrivă, elevii şi profesoara, am împărtăşit o bucurie unică: aceea de a RESCRIE istoria în sala aia de clasă. Emoţie, entuziasm... care au ajuns la maximum când doamna profesoară ne-a cerut NOUĂ părerea despre cum ar trebui modificate unele pasaje, despre cum ar trebui reinterpretată şi rescrisă istoria României.

  

Ne-a dat chiar şi o primă temă: "Ion Antonescu – pro şi contra". Am făcut două echipe – una pro şi una contra – şi ne-am pregătit cum am putut mai bine (ne-a pus doamna să ne facem dosar, cu fişe, cu poze, cu extrase din ziare, cu tot ce puteam noi găsi pe tema dată).

"Confruntarea" a avut loc în două etape, parcă, dacă nu chiar mai multe. Au fost cele mai frumoase lecţii de istorie din viaţa mea. Au urmat şi altele – de altfel toate lecţiile doamnei profesoare erau minunate – dar acele prime ore de istorie cu discuţiile "pro şi contra" au rămas de-a pururi întipărite în memoria şi în sufletul meu.

  

Nu ştiu ce echipă a "câştigat", ştiu doar că am învăţat de la această profesoară să interpretăm faptele, să aducem argumente, să vedem toate laturile unui om politic, să privim istoria din diferite puncte de vedere.

  

A fost primul exerciţiu cu adevărat democratic din acel liceu terorizat de o tovarăşă activistă – care actualmente (cum altfel?) îl şi conduce, probabil democratic, că, deh, nu mai e cazul să îi ameninţi cu exmatricularea pe elevii care nu participă la demonstraţiile de omagiu pentru tovarăşu'.

Nu ştiu dacă fosta mea profesoară de istorie, dacă ar ţine astfel de lecţii azi, ar fi condamnată în vreun fel de recent adoptata Lege Antilegionară.

Bănuiesc însă că i-ar fi teamă să facă un demers asemănător celui pe care vi l-am împărtăşit – aşa cum i-a fost teamă pe vremea lui Ceauşescu să ne predea adevărata istorie, sau, mă rog, altă istorie decât cea oficială.

 

Şi dacă totuşi nu i-ar fi teamă, această lege antilegionară păcătuieşte prin multe lacune, fie ele şi "doar" de terminologie - interpretabilă extrem de subiectiv - şi, ca atare, este susceptibilă de grave erori şi abuzuri judiciare de care ar putea "beneficia" aceia care s-ar încumeta să mai ţină lecţii de istorie aşa cum o făcea profesoara mea în anii '90.