duminică, 28 august 2011

Românii între atitudine civică și resemnare mioritică

_________________________________________________________________
Romanians and their civic attitude or how the system rips  your rights off, by intelligently giving you laws that mimic democracy.
_________________________________________________________________

Este evident că dacă așteptăm ca schimbarea (în bine) să se producă de sus, așteptăm în van… Legile, hotărârile, inițiativele și acțiunile conducătorilor noștri sunt (cel puțin) incoerente, se bat cap în cap, nu țin seama de realitățile prezentului, generează și mențin un sistem haotic în care, vrem-nu vrem, suntem nevoiți să trăim…
Schimbarea trebuie să pornească, deci, "de jos în sus", adică de la nivel individual, urcând către nivelul comunității imediate, apoi către cel al societății în ansamblul său, nu-i așa?
Ușor de spus – la spuse suntem tari – dar… care ar fi primul pas în acest sens? Desigur, mult-trâmbițata ATITUDINE CIVICĂ! O sintagmă mult folosită, dar, din păcate, golită de sensuri, și nu fără motiv…

Dar în ce constă atitudinea civică? Putem trasa o schiță în linii mari, pentru a identifica tipurile acesteia? Am să încerc acest lucru în rândurile următoare:





1. Exemplul personal: reciclez gunoiul, păstrez orașul curat, nu înjur, nu mă bat, stau civilizat la coadă, îmi văd de treabă la serviciu, ajut băbuța să treacă strada, nu mint, nu fur, nu iau și nu dau șpagă etc. etc. etc…. Rezultat: cetățeanul-model, nu-i așa? Ei bine, priviți în jur și constatați ce "efect" are modelul. Nici unul. Zero. Nimic. Nul. Mă rog, nici un rezultat în afară de discreditarea eforturilor oneste ale cetățeanului-model de a fi un model. Comentariile curente bănuiesc că le știe toată lumea, mă limitez la a cita unul singur: "Cu o floare nu se face primăvară" (desigur, exprimarea mea aici este eufemistică, în viața de zi cu zi comentariile vis-à-vis de cetățeanul-model sunt de fapt răutăcioase, ironice, ba chiar batjocoritoare, nu-i așa?)

2. Critica, observația, comentariul, sugestia. Pe scurt, "datul cu părerea", de preferat în sens constructiv. Veți întreba, poate: "cum adică vine asta, constructiv?" Ei bine, vine cam așa: completăm critica și observația cu exemplul personal – "eu cred că X nu e bine, și Y e bine și FAC tot posibilul să se aplice Y". Dar… ajungem tot la punctul 1, doar că vom obține un cetățean-model vinovat de laudă de sine, nu-i așa? Și cu atât mai mult ironizat… Efectul atitudinii civice este în continuare zero. Zero virgulă ceva (insignifiant), dacă vreți.

3. Petiția, reclamația, scrisoarea deschisă. Cât la sută dintre aceste acțiuni civice prezintă rezultate? De câte ori ați vrut să faceți o reclamație și v-ați lăsat păgubași, știind dinainte rezultatul, ori fiind descurajați de consumul de timp, nervi, răbdare, bani și hârțogăraie? Câte scrisori deschise au fost luate în seamă de către destinatarii lor și, mai ales, de câte ori au REACȚIONAT aceștia? La fel stă treaba și cu petițiile, nu-i așa?
Suntem încă la nivel individual, acela în care cetățeanul(-model) încearcă să schimbe ceva și care se găsește – în continuare – pe post de țintă a ironiilor gen "cu o floare nu se face primăvară". Efectul atitudinii civice este și în acest caz foarte apropiat de zero. Ocazional îl depășește, poate, pe cel de la punctul 2. În cazuri (foarte) fericite…

3. Organizația non-guvernamentală. Categoric, acesta este un nivel superior al atitudinii civice, un nivel de la care cetățeanul(-model) are șanse de a fi luat în seamă mai serios de către societate. Cetățeanul-model, sătul de ironii și de lipsa de efect a atitudinilor civice individuale anterioare, se hotărăște să înființeze un ONG. Da, dar un ONG presupune să ai timp berechet și multe resurse (ori capacitatea de a le obține), spirit managerial și de convingere și eventual (sau neapărat?) susținerea unei structuri sau a unei persoane influente / potente, dispusă să investească dezinteresat în activități nelucrative, nu-i așa? Cam multe condiții pentru un simplu cetățean(-model) care vrea să-și aducă o contribuție cât de cât însemnată la schimbarea în bine a societății…
Nici activitatea ca simplu membru (voluntar) într-un ONG nu-i de ici-de colo: lăsând deoparte faptul că s-ar putea să se trezească exploatat mai rău decât la serviciu, cetățeanul nostru model este, totuși, un om de rând care, ca atare, este nevoit să-și dedice timpul și resursele propriei supraviețuiri în însuși sistemul pe care vrea să-l schimbe și care îl VLĂGUIEȘTE de timp, de bani, de nervi, de răbdare, de putere, de toate resursele omenești de care dispune…
Cât despre rezultatele activității ONG-urilor, pe alocuri acestea sunt prezente și chiar lăudabile, unele se duc chiar mult în sus față de zero, dar… CÂTE dintre ONG-urile cu rezultate evidente și semnificative sunt înființate de simplul cetățean(-model)?

4. Partidul politic. (Sintagmă pleonastică, de altfel, căci cine a auzit de un partid nepolitic sau… apolitic?!) În condițiile polarizării nefirești de pe scena politică românească, cetățeanul-model este, probabil, sătul de Pluripartidul ce o domină și se joacă cu viețile noastre… Și s-ar putea gândi la înființarea unui partid propriu care ar putea aduce, în sfârșit, o cât de mică schimbare în bine. Ei bine, dacă un ONG poate funcționa foarte bine indiferent de mărimea, importanța sau resursele sale, iar existența nu îi este condiționată de activitatea ori inactivitatea sa, ori de un număr oarecare de aderenți, un partid este, practic, imposibil de înființat în ziua de azi (imposibil pentru cetățeanul-model – pe care îl păstrăm în continuare drept referent – căci cetățeanul nostru model este modest, NU dispune de bani, nici de relații, este doar un individ mânat de idealuri), imposibil, zic, din motive evidente: fără bani, relații și tot felul de alte resurse și / sau susțineri probabilitatea de a putea îndeplini condițiile de înființare a unui partid tinde (și ea!) către zero… Practic, pentru simplul cetățean(-model), este imposibilă îndeplinirea condițiilor necesare pentru înființarea unui partid. Să amintim dintre acestea doar obligația de a obține minimum de 25.000 de semnături (= membri fondatori), din cel puțin 18 județe, dar nu mai puțin de 700 de persoane pe fiecare județ… Nu mă pricep la calcule, la înființări de organizații nici atât, astfel că nu mă voi aventura să deduc cam ce costuri implică o campanie de strângere de semnături (transport, cazare, corturi, mese, materiale promoționale etc.), însă această prevedere legală blochează, practic, apariția unui nou partid (un partid al cetățenilor-model onești și modești, să-i zicem): este neîndoielnic că fondatorii acestuia nu și le vor putea permite…
De altfel, probabil din cauza acestei (aberante) condiții orice proiect REAL tip "Albă-ca-Zăpada" este ucis din fașă. În orice caz, odată înființat, cu chiu-cu vai, partidul cetățenilor-model de bună credință, onești, dar modești – să-l numim pe scurt PCM (Partidul Cetățenilor-Model) – va trebui ulterior să depășească o serie de alte obstacole doar pentru a ființa: să țină OBLIGATORIU o adunare generală cu o oarecare frecvență (dacă trec 5 ani fără o astfel de adunare partidul se DESFIINȚEAZĂ), să participe OBLIGATORIU la alegeri, desemnând candidați în cel puțin 18 circumscripții electorale, să obțină OBLIGATORIU un număr minim de voturi (adică 50.000), să se reînscrie OBLIGATORIU înainte de alegeri la Registrul Partidelor, cu cel puțin 25.000 de semnături (desigur! 24.999 nu sunt suficiente, dacă un membru fondator a plecat, să găsim rapid un altul, ca să dea la număr, nu-i așa?).
Ei bine, toate cele de mai sus OBLIGĂ implicit partidul să dispună de minime fonduri și resurse pentru a exista legal. Adică, la urma urmelor, aceste prevederi ale Legii Partidelor Politice sunt condiționări PECUNIARE implicite ale (des)ființării unui partid. Pentru că adunarea generală COSTĂ, campania electorală COSTĂ, nimic nu e gratis, nu-i așa, iar un partid mic, cum este potențialul nostru PCM este din start destinat pieirii timpurii, dacă nu stă bine din punct de vedere financiar, nu-i așa? Și cum să stea bine din acest punct de vedere, când partidul nostru este unul al cetățenilor-model onești, dar modești, PCM trăiește doar din cotizații, iar dacă membrii lui se trezesc deodată cu salariile reduse cu un sfert probabil mai amână plata cotizației, nu-i așa? Ca să nu mai vorbim de faptul că poate PCM vrea să participe doar la anumite alegeri, ori în anumite circumscripții, într-un anumit moment, e treaba lui (sau ar trebui să fie), poate la un moment dat nu dispune de fonduri pentru o campanie electorală ori pentru o adunare generală, în fine, e un partid de oameni modești, pentru atâta lucru să înfrunte automat desființarea? Oare nu este aceasta o încălcare GRAVĂ a dreptului de liberă asociere, prevăzut în Constituție? Conform Constituției (Art.8), partidele "contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei". Dacă nu își pot aduce o astfel de contribuție, partidele vor muri de la sine, nu-i așa, oare chiar sunt necesare prevederi legale explicite în acest sens? Oare potențialului nostru PCM – desființat, să zicem, pentru că nu a ținut o adunare generală vreme de 5 ani – nu i se ia (dintr-un motiv absolut ABERANT) dreptul de a-și aduce contribuția de care face vorbire Constituția? Deosebit de interesantă această Lege a partidelor politice, nu-i așa? Aviz specialiștilor în drept constituțional!
Concluzia? Potențialul Partid al Cetățenilor-Model onești, dar modești NU are nici o șansă. Simplul cetățean(-model) NU va putea avea NICIODATĂ o atitudine civică / politică RELEVANTĂ, pentru că "membrul PCM" nu dispune de resursele pentru a înfrunta sistemul, nici nu e dispus să facă compromisuri pentru a le obține, pentru că este un om onest, nu-i așa?



În ceea ce privește SANCȚIONAREA PUBLICĂ a clasei politice conducătoare – greve, manifestații, mitinguri – românul este prins între teama pierderii locului de muncă și convingerea că nimic din toate acestea nu va schimba NIMIC… Interesant este sondajul de pe site-ul platformacivica.ro. Barometrul atitudinii civice de pe acest site întregește și completează constatările articolului de față: doar aproximativ o treime dintre respondenți fac parte dintr-o asociație (incluzând aici partidele), și tot circa o treime participă la acțiuni publice de protest, din motivele menționate mai sus...

Prin urmare, rămânem la proverbiala resemnare mioritică? Sau încercăm, până la urmă, să cultivăm conceptul de cetățean-model, să-l respectăm, să nu-l mai ironizăm, să pornim, totuși, schimbarea de la nivel individual? Ce ar fi să nu-i mai dăm ocazia Pluripartidului să ne denigreze la nesfârșit pe noi, românii de rând, ETERNII VINOVAȚI?

În fiecare dintre noi dormitează un cetățean-model, nu trebuie decât să-l trezim "din somnul cel de moarte", măcar ocazional și, dacă Partidul Cetățenilor-Model este o utopie, el poate exista cel puțin virtual, conceptual, în noi înșine și, de ce nu, la nivelul comunităților mai mici sau mai mari. Ideal ar fi ca el să cuprindă la un moment dat întregul popor român, nu-i așa? TOȚI îi putem fi membri, măcar la un moment dat în viața noastră… Putem încerca măcar din când în când să activăm acest concept la nivel practic. Cum anume? Ei bine, de exemplu când mergem în Deltă să nu mai lăsăm PET-uri goale și gunoaie în urmă, ca să nu se mai plângă Statul (= Pluripartidul) câți bani a cheltuit pentru îndepărtarea gunoiului… să punem mâna pe carte, să nu ni se mai arunce în față cât suntem de analfabeți și cum ne luăm ca modele alți analfabeți… Și altele asemenea, bunul-simț popular (ori acel "common sense" cum îi zice mai bine englezul, adică, literal, "simțul comun") care EXISTĂ în fiecare dintre noi ne va dicta ce și cum să facem pentru a activa cetățeanul-model aflat în stand-by în noi toți… virtualul "membru PCM" care nu se sinchisește de resemnarea mioritică ce ne stă agățată de identitatea națională… Și astfel, în timp, poate aceasta va deveni o simplă amintire…

5 comentarii:

  1. interesant sa gasesc un blog cu acelasi nume ca al meu si cu aceasi idee de baza.. frumos :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei, înseamnă că suntem mai mulți pe aceeași lungime de undă ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Pe cat ar fi de frumoasa aceasta cale, pe atat de mult ar dura (sigur, mai bine decat a nu face nimic) daca nu chiar utopica, indraznesc sa zic!
    Mai degraba o mana de "anormali" condusi de un lider la fel ca ei, care sa gaseasca calea de a se strecura, printre rechini si sa manipuleze un numar cat mai mare de alegatori!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, această cale implică timp, e adevărat, însă este o variantă de luat în calcul la nivel individual. În ceea ce privește o variantă mai rapidă, eu merg pe Calea Dreaptă propusă de PNȚCD prin Victor Ciorbea, ca alternativă la Pluripartid... Sper ca PNȚCD să se revigoreze în această perioadă până la alegeri și să am și eu pe cine vota :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Îmi pare rău că am ajuns acum abia să citesc scrierea asta. Ce vreau să adaug la cele scrise este importanța conexiunii. Conexiunea este necesară pentru a da forță atitudinii civice. Poate ar fi contat și am fi salvat PNȚ-ul.

    RăspundețiȘtergere