PLURIPARTIDUL

___________________________________________________________________
Unfortunately, the Romanian political system is an instrument in the hands of a few  people - a caste born in the communist times and perpetuated up to the present - apparently divided into several political parties, but actually united in thoughts and actions, in a big happy multi-party.
___________________________________________________________________

Uniţi în cuget şi-n simţiri, suntem (aproape) toţi de acord că întruchiparea supremă a Răului din România este acest preşedinte cu veleităţi de dictator, Traian Băsescu. Desigur, acesta este ajutat în întreprinderile sale malefice de monstruoasa gaşcă PD-L – o adunătură de hoţi, inculţi, incompetenţi, şi lacomi pe deasupra.

Într-un elan patriotic, se naşte Alianţa Salvatoare, PSD-PNL-PC, care va lupta vitejeşte cu Răul, cu Dictatura, întru propăşirea bunăstării, a democraţiei, a valorilor reale ale acestui neam greu încercat de guvernarea dezastruoasă a lui Boc. Care Boc a dus de râpă ţara singur-singurel. Sau, în cel mai bun / rău caz, ajutat de monstruoasa gaşcă mai sus-menţionată.

Desigur, Alianţa Salvatoare nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, aceşti salvatori ai neamului nu au avut niciodată alt scop decât salvarea neamului, inclusiv (sau mai ales) când s-au aflat la putere, neavând, fireşte, nici o contribuţie la actuala stare de fapt dezastruoasă.

Şi, desigur, în autentic spirit democratic, TOATE televiziunile ar trebui să fie la unison în înfierarea Răului Suprem, să susţină pe toate căile îndepărtarea acestuia. Şi, implicit şi logic, preluarea puterii de către Alianţa Salvatoare.

Există o logică în toate. Chiar şi când ea este dincolo de percepţia noastră conştientă, ea există totuşi. Ca şi manipularea.

Manipularea este omniprezentă, ea este un fapt normal şi general de viaţă, un act pe care toţi, mereu, îl exercităm, conştient sau nu, începând cu banalul “te rog” şi sfârşind cu planurile de manipulare a unora sau a altora, planuri mai mult sau mai puţin complicate, pe care ni le creăm pentru atingerea unor scopuri mai mult sau mai puţin banale. Malefice sau benefice. Manipularea în sine nu este ceva rău. Conotaţiile pozitive sau negative sunt date de scopul urmărit. Or, când cineva se străduieşte să manipuleze în scopul de a demonstra că pe scena noastră politică se înfruntă Binele şi Răul, când este EVIDENT că se confruntă două rele (nu importă “răul mai mic”, care o fi acela, tot RĂU este), atunci conotaţiile nu pot fi decât negative.

Dincolo de (încercările de) manipulare, adevărul este simplu, este evident şi este unul singur. Desigur, el poate fi “adnotat”, completat, comentat, interpretat, negat, susţinut sau dezavuat, însă tot unul singur rămâne şi se rezumă la câteva cuvinte: “aceeaşi Mărie cu altă pălărie”. Şi NU este valabil doar de două decenii încoace, ci DE LA INSTAURAREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA PÂNĂ ÎN PREZENT. În tot acest răstimp România a fost (şi este încă) pe mâna LOR. Pe mâna unei caste ce a purtat de-a lungul timpului mai multe denumiri: PMR, PCR, FSN, PDSR, ca să devină în cele din urmă PSD ET CO, acest “et co” din coadă reprezentând TOATE partidele de pe scena politică actuală. Această castă a parcurs, în această lungă perioadă de peste 50 de ani, drumul de la Partidul Unic la PLURIPARTIDUL de astăzi.

“Măria” se plimbă lejer de colo-colo prin toate partidele (= PLURIPARTIDUL), fie aceste partide în opoziţie sau la putere. “Măria” îşi face mendrele în linişte, îşi urmăreşte interesele proprii şi personale cu seninătate, schimbându-şi pălăria în funcţie de vreme (vremuri), între timp împuindu-se peste tot şi cu oricine, practicând fără scrupule cea mai veche meserie din lume. Nu de alta, dar trebuie să se asigure că vor exista suficiente progenituri care să moştenească Pluripartidul… să preia moştenirea castei…

Negarea acestei realităţi evidente este (cel puţin) o naivitate. Tot românul o vede, o simte, o intuieşte, o trăieşte pe propria piele, zi de zi. Din 4 (5) în 4 (5) ani tot încearcă să schimbe ceva prin votul său, apoi este acuzat, de-a otova, că el este vinovat, că n-a votat pe cine trebuie: “voi i-aţi ales, voi să trageţi consecinţele” – zic şi cei vechi, şi cei noi, adică Pluripartidul care iese la lumină (putere) când cu o faţă, când cu alta, prin votul democratic al bieţilor români. Căci, fireşte, “cine trebuie” nu va candida niciodată, iar dacă o va face, Pluripartidul va avea grijă să-i asigure o cădere liberă. Cum a făcut cu PNŢCD, singurul partid pus pe lupta împotriva (neo)comuniştilor până la ultima suflare. Şi iată că Pluripartidul l-a adus aproape de ultima suflare…

Şi iată că Pluripartidul îşi vede în continuare liniştit de jocul democratic de faţadă, de această piesă de teatru care trebuie jucată – n-are încotro, căci afacerile în interes propriu şi personal merg mai bine, se vede, în (iluzia de) democraţie. În această piesă Pluripartidul este producător, dramaturg, regizor, actor şi… sufleur. Pe scenă, Pluripartidul îşi joacă foarte bine autosfâşierea, în culise se împacă cu sine însuşi, cel mai probabil la o bere, felicitându-se pentru fiecare act jucat, “oblojindu-şi” organele sfâşiate (= diversele partide cu diverse denumiri), care nici nu au fost, de fapt, sfâşiate, căci, nu-i aşa, totul a fost magistral pus în scenă.

Pluripartidul este conştient că spectacolul nu-i va fi întrerupt prea curând, căci CASTA din care a fost zămislit a avut suficient timp la dispoziţie pentru a se întreţese în însăşi carnea ţării şi, mai ales, în organele ei vitale.

Mesajul implicit pe care Pluripartidul îl transmite poporului român este acesta: “Votaţi voi câţi independenţi credeţi de cuviinţă, votaţi-o pe Albă-ca-Zăpada, votaţi PNŢCD, singurul partid care se încăpăţânează, ca o din ce în ce mai neputincioasă vestală, să ţină aprinsă văpaia anticomunistă, Pluripartidul nu va muri. Ba încă va fi suficient de puternic ca să ucidă PNŢCD, să o “violeze” pe Albă-ca-Zăpada şi să-i corupă pe independenţi”.

Pluripartidul şi-a asigurat legi care să-l perpetueze, să-i întărească poziţia, ucigând “din pântec” orice Albă-ca-Zăpada care ar încerca să se nască. CINE în ţara asta poate aduna 25.000 de semnături (din cel puţin 18 judeţe, şi nu mai puţin de 700 pe judeţ) pentru înfiinţarea unui partid? Evident, numai o persoană provenind din Pluripartid şi / sau cu puternicul sprijin al acestuia! Mai mult, dacă biata Albă-ca-Zăpada reuşeşte să se nască, totuşi, ea este destinată exterminării, dacă nu este suficient de puternică pentru a ţine o adunare generală o dată la 5 ani sau pentru a participa la două campanii electorale succesive… Deh, aşa zice legea. Legea Partidelor. Aşa că Albă-ca-Zăpada, dacă nu este EXTREM de viguroasă din start (pe speze proprii), va trebui fie să se lase puternic pătrunsă de organele Pluripartidului (ce i se vor pune, generos, la dispoziţie), fie să se facă frate (soră) cu Pluripartidul până trece lacul… şi atunci nu va mai fi deloc ALBĂ ca zăpada, ci va fi la fel de mânjită ca şi generosul Pluripartid care a acceptat-o, îngăduitor, pe lângă el. Sau a absorbit-o total…

Dacă însăşi Albă-ca-Zăpada este sortită unui astfel de traseu tragic, este de la sine înţeles că Independenţii îi vor împărtăşi soarta. Singura diferenţă este că în cazul lor totul se va petrece mai rapid şi, poate, mai dureros.

Uniţi în cuget şi-n simţiri, suntem (aproape) toţi de acord că trebuie să se întâmple ceva. Să facem ceva. Mulţi români ar vota o Albă-ca-Zăpada. Sau mai multe. DACĂ acestea s-ar putea naşte. Pentru ca ele să prindă viaţă, este necesară în primul rând modificarea Legii Partidelor. S-o punem în discuţie! Mulţi români ar vota independenţi. Să vină independenţii! Să-i propunem, să-i ajutăm, să-i sprijinim! Şi să sperăm că nu ne vor abandona. Până una-alta, de ce nu ne-am orienta spre acest partid istoric – PNŢCD – pe care Pluripartidul s-a străduit din răsputeri să-l distrugă, dar care încă respiră! Ce-ar fi să nu-l lăsăm să moară?

În orice caz, Pluripartidul nu va dispărea. El va exista MULTĂ vreme de acum încolo în societatea românească. Putem spera numai în slăbirea lui treptată. După crearea unei alternative, chiar dacă victoria nu se întrevede încă, aceasta trebuie urmărită, cu speranţă şi încredere. Şi cu o încăpăţânare cel puţin egală cu cea a Pluripartidului.