Legea Antifumat: Scrisoare deschisă către domnii Raed Arafat şi Vlad Voiculescu

The fight against the ban on smoking is not about the effects of smoking; it is about the intrusion of the state into the private life of citizens. This is what the supporters of the ban should understand. Below is an Open Letter to the supporters of the smoking ban in "public" spaces in Romania - the Romanian antismoking law includes in such "public" spaces even the private space of people who work at home. 

___________________

Fără nici o îndoială, Legea Antifumat nr. 15/2016 încalcă grav drepturi fundamentale, precum dreptul la proprietate şi la viaţa privată. Luaţi de valul necesităţii combaterii fumatului şi a efectelor sale, unii cetăţeni ai României sunt gata să renunţe la aceste drepturi pentru "binele comun".

Liga Fumătorilor atrage atenţia asupra carenţelor Legii Antifumat nr. 15/2016, într-o Scrisoare Deschisă adresată domnilor Raed Arafat şi Vlad Voiculescu, care şi-au exprimat recent opoziţia faţă de proiectul adoptat în Senat şi aflat în dezbatere în Camera Deputaţilor pentru relaxarea prevederilor numitei legi. Vă invit să semnaţi această scrisoare pe pagina de Facebook a Ligii Fumătorilor, aici, sub formă de comentariu: "Susţin şi semnez". Şi nu uitaţi: Sharing is caring! 



_____________
Vă invit să citiţi şi:
 Legea Antifumat sau antifumători?
Vechea, noua şi viitoarea Lege Antifumat - sau de ce ar trebui abrogată Legea 15/2016
_____________

Stimate Domnule Raed Arafat,
Stimate Domnule Vlad Voiculescu,

Cu tot respectul, se pare că aţi căzut într-o capcană (ce se poate dovedi în timp periculoasă), în ceea ce priveşte Legea Antifumat, care încalcă flagrant dreptul de proprietate şi alte drepturi ce decurg din acesta. Şi nu sunteţi singurii, din păcate. Cu gândul la sănătatea publică, ce trebuie, neîndoielnic, respectată şi apărată, multe binevoitoare persoane şi respectabile personalităţi din România se grăbesc să accepte o lege profund discriminatorie, de cele mai multe ori probabil chiar fără să o citească de la un capăt la altul, din lipsă de timp ori din cauza existenţei altor priorităţi.

Dincolo de controversele şi dezbaterile pro şi contra fumatului şi asupra drepturilor sau libertăţilor consumatorilor de tutun, precum şi ale nefumătorilor – nici unele, nici celelalte nefiind, desigur, de ignorat – păcatul cel mai mare al Legii 15/2016 Antifumat este faptul că, prin definiţia "spaţiului public închis" nu face distincţie între spaţiul public şi cel privat şi, ca urmare directă, atentează la drepturi şi libertăţi individuale prevăzute de Constituţia României (Art. 44 privind dreptul la proprietate, Art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată), de Codul Civil (Art. 555 privind dreptul la proprietate) şi de Declaraţia Drepturilor Omului (Art. 1, 2, 7, 12, 17 - privitoare la libertate, demnitate, drepturi, egalitate, viaţă personală, proprietate).

Stimaţi domni, vă atragem atenţia că ceea ce nu au înţeles autorii acestei legi – şi le scapă susţinătorilor ei – este faptul că până şi un spaţiu public îşi pierde atributul de "public" în anumite circumstanţe, el devenind spaţiu semiprivat sau chiar privat (iar clasificările acestea se regăsesc în chiar dreptul urban, studiat de arhitecţi în facultate, de pildă).

Un hotel, de exemplu, este un spaţiu public sau semipublic prin natura lui (este în general accesibil şi deschis publicului şi destinat utilizării colective), DAR în cadrul acestui spaţiu, pot exista spaţii semiprivate (accesibile şi deschise unei părţi a publicului, destinate utilizării private colective sau individuale, şi supuse unor condiţii speciale de acces – cum ar fi localuri/cluburi private, specializate, cu acces restricţionat). De asemenea, există, în mod evident, şi spaţii private (inaccesibile şi închise publicului şi destinate utilizării private – de pildă, camerele de hotel pe timpul ocupării lor de către persoane private sau spaţiile pentru personal: bucătărie, vestiar, WC, birouri etc. etc.). La fel se întâmplă şi în cazul altor spaţii "publice": camere de cămin, de azil sau de pensiune, birouri, sedii de firme, camerele din bănci unde se numără banii sau alte locuri în care "este interzisă intrarea persoanelor neautorizate", localuri pentru fumători sau săli de jocuri interzise minorilor – deci, spaţii care nu sunt chiar "publice", aşa cum le consideră Legea Antifumat (şi anticonstituţională) nr. 15/2016.

Amintim aici faptul că înseşi legislaţiile antifumat foarte aspre din alte state, invocate adeseori, ţin seamă de dreptul sacru şi inviolabil al proprietăţii. Iată, spre pildă, ce zice legislaţia americană: "Spaţiul public nu include […] un birou privat, închis, ocupat exclusiv de fumători, chiar dacă biroul poate fi vizitat de nefumători, o cameră folosită în principal ca rezidenţă pentru studenţi sau alte persoane dintr-o instituţie de învăţământ, o cameră de dormit dintr-un motel sau hotel, sau camera fiecărui ocupant al unei camere dintr-o instituţie de sănătate" (pentru conformitate, definiţia spaţiului public în legislaţia americană poate fi găsită aici: http://definitions.uslegal.com/p/public-place/.)

Spre comparaţie (deloc măgulitoare pentru statul român de drept), definiţia "spaţiului public închis" din mult-disputata lege românească antifumat este atotcuprinzătoare, incluzând spaţii care, teoretic, sunt (ar trebui să fie) private – precum locuinţa proprie a unei Persoane Fizice Autorizate (PFA), care îşi "permite" să fumeze la "locul de muncă", adică la domiciliul propriu.

De altfel, dincolo de dreptul sacru la proprietatea privată, în tot spaţiul occidental, chiar şi acolo unde există legi antifumat foarte drastice, sunt prevăzute unele excepţii necesare (chiar şi în spaţiile publice). Astfel, chiar şi în statele (10 la număr) cu legi foarte restrictive, fumatul este permis în: cluburi private (sau în celelalte localuri, după închiderea lor pentru publicul larg), penitenciare, arest preventiv, camere de anchetă, cămine de bătrâni, rezerve de spital, camere de hotel, pensiune şi alte spaţii locative, spitale şi centre de psihiatrie, sau instituţii culturale - în cadrul actului cultural-artistic etc. etc. Toate aceste informaţii sunt la un click distanţă şi este de mirare (sau nu?) faptul că legiuitorii români nu s-au îndurat să se informeze – măcar minimal – asupra legislaţiei europene în materie (care, apropo, diferă de la stat la stat şi încă există destule ţări – vreo 17 – în care fumatul în locuri publice închise este parţial permis, în anumite condiţii).

Spre deosebire de toate statele europene, legislaţia românească antifumat se constituie, prin modificările aduse de Legea 15/2016, într-o încălcare flagrantă (şi periculoasă) a dreptului la proprietate şi la viaţa privată şi este de natură să creeze abuzuri şi precedente periculoase în privinţa respectării drepturilor omului (aşa cum s-a întâmplat în cazul studenţilor din Regie, de pildă; camera de cămin este prin natura ei un spaţiu locativ, deci privat – iar o lege care interzice consumul unui produs legal în spaţiul privat al locuinţei cetăţeanului nu are cum să fie decât nedreaptă şi neconstituţională). În plus, şi alţi termeni sunt impropriu definiţi, sensul lor stabilit prin această lege încălcând dreptul la proprietate. De exemplu, prin "mijloc de transport în comun se înţelege orice vehicul utilizat pentru transportul contra cost al persoanelor". "Orice vehicul" poate fi un automobil, o barcă, o rulotă, o bicicletă etc. etc. Prin urmare, un vehicul închiriat contra cost de la o firmă privată de către o persoană privată pentru uzul privat al acelei persoane este, conform acestei legi, un mijloc de transport în comun! Iar şirul definiţiilor incorecte sau incomplete nu se opreşte aici: locul de joacă pentru copii, ţigara electronică, "pereţii" unei construcţii suferă de carenţe grave în definirea lor conform acestei legi şi intră, în parte, în contradicţie şi cu alte legi în vigoare (de pildă, cu cele legate de activităţile de construcţii şi de autorizare a acestora: nici un constructor – şi nici legile care reglementează activitatea constructorilor – nu consideră o perdea sau o folie de plastic ca fiind "perete", aşa cum e el definit de actuala Lege Antifumat).

Desigur, atunci când vine vorba despre o temă atât de importantă ca sănătatea publică, sensibilităţile sunt mari, iar "corectitudinea politică" este, evident, prevalentă. În grija lor pentru sănătate (firească, de altfel), în preocuparea lor pentru "binele public", pentru "viitorul copiilor noştri", o parte din cetăţenii acestei ţări – printre care vă aflaţi şi dumneavoastră, domnule Arafat şi domnule Voiculescu – sunt dispuşi să renunţe la drepturile lor individuale pentru "binele comun", să închidă ochii la falimentul localurilor destinate exclusiv fumătorilor (localuri care, prin natura lor, nu au cum să afecteze drepturile nefumătorilor, aşa cum se sugerează), sunt dispuşi să accepte intervenţii poliţieneşti în viaţa oricărei persoane (fizice sau juridice) private, care consumă sau permite consumul unor produse legale într-un spaţiu privat, inaccesibil publicului larg, şi, ca atare, neprezentând nicidecum un pericol pentru "sănătatea publică" cea mult-invocată.

Nu ne putem abţine aici de la observaţia că toate regimurile totalitare din lume au suprimat drepturile individuale pentru un ipotetic "bine comun". Iar rezultatele acestui "bine comun" le ştim cu toţii – iar unii dintre noi, dintre cei care am trăit astfel de "experimente", nu suntem dispuşi la repetarea lor. Ca atare, ne este greu să credem că în România secolului XXI se găsesc persoane care să iniţieze, să promulge sau să susţină o lege ce încalcă atât de grav dreptul la proprietate şi la viaţa privată. Cu toate astea, în virtutea "binelui comun" pomenit, răul a fost făcut prin Legea Antifumat nr. 15/2016.

Din fericire, însă, iată, s-a propus recent – şi s-a aprobat în Senatul României – modificarea acestei legi, în sensul relaxării interdicţiilor draconice pe care le impune. Salutăm această iniţiativă şi invităm pe toţi oponenţii acestui proiect de modificare a Legii Antifumat, aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor să ia aminte bine la prevederile neconstituţionale ale acesteia, amintite mai sus.

Stimate Domnule Arafat, stimate Domnule Voiculescu,

Nu avem nici o îndoială în privinţa bunei dumneavoastră credinţe, nu avem nici o îndoială că, opunându-vă relaxării Legii Antifumat, nu aveţi în vedere decât obiective sănătoase pentru o societate sănătoasă.

De aceea ne exprimăm mirarea asupra faptului că v-au scăpat din vedere – şi nu numai dumneavoastră, ci şi tuturor susţinătorilor Legii 15/2016 – unele aspecte legate de această lege care contravin însuşi scopului său declarat, şi anume prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, precum şi protecţia nefumătorilor, dar şi a fumătorilor (cf. Art. 1). Astfel:

1. Legea Antifumat nr. 349/2002, în forma ei iniţială (nemodificată prin Legea 15/2016) prevedea la art. 7.1. interzicerea comercializării produselor de tutun pe o distanţă de sub 50 metri faţă de spitale şi unităţi de învăţământ (în afara celor universitare). De asemenea, proiectul iniţial al Legii 15/2016 introducea această interdicţie la art. 7.2 (250 m faţă de spitale şi orice unităţi de învăţământ). Această prevedere a dispărut din forma finală a actualei Legi Antifumat nr. 15/2016, contrar însuşi scopului legii.

2. Proiectul iniţial de modificare a vechii Legi Antifumat cuprindea, aşa cum reiese din documentele de pe site-ul Camerei Deputaţilor o prevedere interesantă - şi anume aceea că sumele încasate din amenzile aplicate pentru încălcarea legii antifumat "se fac venit la bugetul de stat şi se virează către bugetul Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea programelor naţionale de sănătate". În mod surprinzător (sau nu?), această prevedere nu se regăseşte în forma finală a Legii 15/2016. Care lege are scopul declarat de a combate şi a preveni efectele consumului de tutun, dar şi de a proteja fumătorii, prin diverse programe naţionale de sănătate.

3. Taxa pe viciu colectată de la consumatorii de tutun (şi alcool) a fost în mod expres concepută în scopul combaterii consumului produselor din tutun (şi alcool) şi finanţării unor programe naţionale de sănătate în acest scop. Deşi există o lege în care se stipulează acest lucru (Legea 95/2006), articolele 361 şi 362 ale acestei legi lasă loc de interpretări – în sensul că sumele încasate din această taxă pot fi redirecţionate şi către alte scopuri (de exemplu, "pentru rezerva Ministerului Sănătăţii Publice pentru situaţii speciale"). O lege într-adevăr destinată prevenirii şi combaterii fumatului, precum şi protecţiei fumătorilor ar trebui să stipuleze în mod clar şi fără echivoc faptul că taxa pe viciu încasată de la fumători va fi destinată în mod exclusiv prevenirii şi combaterii efectelor fumatului, prin programe naţionale speciale de sănătate. Nu de alta, dar sumele încasate din taxa pe viciu (circa 325 milioane euro pe an) nu prea au fost folosite în programe destinate fumătorilor. În perioada 2006-2012, de exemplu,"Banii au fost alocaţi, printre altele, pentru programele naţionale de tratament privind bolile transmisibile şi netransmisibile (HIV/SIDA, TBC, boli cardiovasculare, oncologice, neurologice, diabet zaharat, hemofilie, talasemie, boli rare). Totodată, din sumele primite de MS (Ministerul Sănătăţii, n.n.) din taxa de viciu s-au făcut cheltuieli pentru achiziţia de ambulanţe, dar şi pentru realizarea unor studii de fezabilitate în vederea reabilitării a 15 spitale judeţene, cât şi pentru achiziţionarea de echipamente şi tehnică de calcul pentru medicii de familie" (http://www.mediafax.ro/social/taxa-pe-viciu-aduce-la-sanatate-din-2006-circa-1-3-miliarde-de-lei-pe-an-12738719) .

În condiţiile direcţionării taxei pe viciu către diferite sectoare din sănătate, mai puţin cel al prevenirii fumatului, programul naţional STOP FUMAT a fost chiar sistat adeseori (în 2012 a fost oprit de tot; în 2010 – în Timişoara; în 2014 – în Caraş Severin şi în Târgu Mureş etc.), fumătorii fiind, practic, total abandonaţi (şi lipsiţi de drepturi), după ce au contribuit din greu la bugetul statului. Toate acestea se întâmplă în condiţiile în care un fumător (dacă fumează un pachet de ţigări pe zi, la un preţ mediu de 15 lei) contribuie anual la bugetul de stat cu aproximativ 4.380 lei (cuprinzând aici toate taxele – adică 80% din preţul pachetului), o sumă ce depăşeşte cu mult media contribuţiilor pentru asigurări de sănătate, calculată la salariul mediu…

4. Conform directivelor europene în materie (a se vedea Directiva 2014/40/UE – în vigoare la data adoptării Legii 15/2016), Legea pentru combaterea efectelor tutunului ar fi trebuit să cuprindă reglementări specifice referitoare la ingredientele permise la fabricarea ţigărilor (să interzică aditivii care pot mări dependenţa sau care se pot constitui în factori negativi suplimentari etc.), întru protecţia consumatorilor – adică a fumătorilor. Astfel de prevederi nu se regăsesc în actuala Lege Antifumat, dar au fost introduse în proiectul PL-X nr. 272/2016 pentru modificarea legii antifumat, aflat în prezent în dezbaterea Camerei Deputaţilor.

5. O reală măsură de prevenire şi combatere a fumatului – de introdus, desigur, într-o lege care să urmărească într-adevăr protecţia fumătorilor – ar fi etichetarea completă a pachetelor de ţigări (practic, să se menţioneze pe pachet toate ingredientele pe care produsul le conţine, aşa cum se întâmplă la toate produsele de pe piaţă), astfel încât fumătorul sau potenţialul fumător să se afle în deplină cunoştinţă de cauză. Nici o lege în materie nu stipulează o astfel de măsură, ceea ce constituie o discriminare gravă la adresa fumătorilor comparativ cu alte tipuri de consumatori.

În mod evident, problemele Legii Antifumat, aflată actualmente în vigoare, nu se opresc aici, iar mare parte dintre ele nu vor fi rezolvate nici chiar după adoptarea proiectului aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor. Suntem de părere că atât drepturile fumătorilor şi ale nefumătorilor, cât şi necesitatea prevenirii şi combaterii consumului de produse din tutun au fost abordate şi dezbătute până azi în mod superficial, pe alocuri instigator şi jignitor, şi cel mai adesea discriminatoriu – în contradicţie cu Constituţia şi legile României, dar şi cu dreptul internaţional – ignorându-se atât de facto, cât şi de jure problemele actuale şi reale legate de fumat şi de fumători. Aceste probleme sunt, evident, acute, majore şi se cer rezolvate cu necesitate şi cu prioritate, însă nu prin încălcarea unor drepturi fundamentale şi, fireşte, luându-se în calcul faptul că fumătorii sunt cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, după conducătorii auto, dar şi cei mai nedreptăţiţi (şi stigmatizaţi) consumatori din România.

Sperăm, aşadar, stimate Domnule Arafat, stimate Domnule Voiculescu, ca, din poziţiile dumneavoastră de reprezentanţi ai unor instituţii care beneficiază în mod direct de contribuţiile fumătorilor la bugetul României, să vă implicaţi în mod nemijlocit şi activ în măsuri reale de prevenire şi combatere a fumatului, măsuri care să nu suprime, totuşi, drepturi fundamentale ale cetăţenilor acestei ţări.

Cu respect, speranţă şi mulţumiri pentru implicarea dumneavoastră viitoare,

Liga Fumătorilor – grup informal pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor omului

Bucureşti, 11.09.2016

_____________

Vă invit să citiţi şi:

 Legea Antifumat sau antifumători?

Vechea, noua şi viitoarea Lege Antifumat - sau de ce ar trebui abrogată Legea 15/2016

_____________