De ce prezintă Institutul Elie Wiesel un motiv de îngrijorare?

Controversele iscate de reapariţia lui Marian Munteanu pe scena publică sunt multiple; probabil le voi aborda curând pe blogul Ţărănista. Astăzi mă voi opri doar la recentul Comunicat al Institutului Elie Wiesel, în care se afirmă că „persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare”.

Este dreptul democratic al Institutului să se îngrijoreze şi să ia poziţii pe diverse teme, mai ales când, nu-i aşa, mass-media i le solicită. Dar parcă să zic că ar fi bine ca ideile (şi acuzaţiile) pe care Elie Wiesel le exprimă în astfel de comunicate să fie bazate pe  fapte şi, mai ales, coerente cu politicile oficiale ale institutului. Or, comunicatul care îl priveşte pe Marian Munteanu nu prea îndeplineşte aceste premise.

Comunicatul e scurt (l-am preluat de pe site-ul Institutului); am să-l redau aici în întregime (nu de alta, dar s-a mai întâmplat să dau linkuri către comunicate care între timp au dispărut):

În urma solicitărilor din partea reprezentanţilor mass-media, adresate Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, de a exprima poziţia oficială în privinţa candidaturii domnului Marian Munteanu la funcţia de Primar al Capitalei și dacă acest fapt oferă un motiv de îngrijorare,  comunicăm următoarele aspecte: 

1. Institutul „Elie Wiesel” nu comentează opţiunile pentru candidaturi la alegerile locale sau parlamentare ale partidelor politice.

2. Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare în măsura în care se confundă sau promovează simbolistica extremismului de dreapta interbelic și,respectiv, face declaraţii publice cu scopul de a minimaliza sau a nega o serie de realităţi istorice actuale. În acest sens, menţionăm declaraţia de ieri, 13 aprilie, la un post de televiziune, prin care a deformat sensul și conţinutul Legii 217/2015. Marian Munteanu a afirmat că: Legea 217/2015 este o lege antisemită. Nu prea există antisemitism, mai degrabă xenofobie. Toţi suntem filosemiţi pentru că suntem creștini.

Astfel de aprecieri populiste, lipsite de argumente nu fac decât să eludeze posibile evenimente sau stări emoţionale generate de percepţii socio-etnice negative sau de prejudecăţi xenofobe, antisemite, rasiste.

Evident, problemele acestui comunicat se găsesc la punctul 2, şi, mai ales, în fraza de încheiere – am evidenţiat în aldine fragmentele ce mi-au atras atenţia.

Institutul îl acuză pe Munteanu că  urmăreşte minimalizarea sau negarea unor realităţi istorice actuale  - prin afirmaţiile sale că nu prea există antisemitism în România, ci mai degrabă xenofobie, că românii sunt filosemiţi, pentru că sunt creştini -, subliniind Institutul că aceste afirmaţii sunt lipsite de argumente.

Nu ştiu câtă lume cunoaşte faptul că, periodic, Institutul Elie Wiesel comandă sondaje de opinie (relevante statistic la nivel naţional – sunt publice, le găsiţi pe toate aici) specializate pe obiectul de activitate al institutului – studierea Holocaustului din România şi, desigur, analiza antisemitismului şi a discriminării la români.  Ultimul sondaj pe aceste teme datează nu mai devreme de 2015 (îl găsiţi în întregime aici) . Or, acest sondaj este o oglindă a „realităţilor istorice actuale” din ţara noastră, care stau în felul următor:

1. Evreii sunt percepuţi mai curând neutru de peste jumătate dintre respondenţi, nefiind nici o problemă, dar nici un avantaj pentru România. Totuși, această minoritate aduce și beneficii României, 17% dintre respondenţi apreciind că evreii au o contribuţie folositoare în anumite regiuni și ocupaţii, iar 11% declarând ca această minoritate este o resursă valoroasă pentru ţara noastră.

Notă: procente în uşoară creştere faţă de 2007, de exemplu, când statisticile arătau 15% pentru contribuţia folositoare, respectiv 10% pentru resursa valoroasă, conform site-ului Institutului.

2. Folosind scala de măsurare a distanţei sociale Bogardus, unde 1 este cea mai apropiată relaţie acceptată cu o minoritate (membru de familie), iar 7 cea mai depărtată (nu ar trebui să vină în România), se poate observa că există o toleranţă mai mare în raport cu evreii (3,76) și maghiarii (3,96) și una semnificativ mai scăzută în raport cu romii (4,97) sau arabii (4,82).

Notă: Toleranţa faţă de evrei este în creştere faţă de 2007, când pe scala Bogardus se situa la 4,23 – care îi situa pe evrei tot în faţa romilor sau arabilor, similar cu situaţia de azi.

3. Distanţa socială mai mică în raport cu evreii este susţinută prin faptul că aceștia sunt acceptaţi în familie (16%), în grupul de prieteni (15%) sau ca vecini (18%). De asemenea, apare o pondere mai scăzută (7%) a celor care declară că aceștia nu ar trebui să vină în România.

Notă: în 2007, acceptarea socială era, în linii mari, mai scăzută, proporţiile fiind, în ordine: 9%, 14%, 11%,  respectiv 8%.

4. Faptul că evreii reprezintă o comunitate care conduce la progresul ţării întrunește peste jumătate din opiniile favorabile ale respondenţilor.

O tendinţă de dezacord clar se observă în cazul afirmaţiei ”Evreii acţionează pentru destabilizarea societăţii în care trăiesc”, care întrunește dezacordul a peste jumătate din persoanele intervievate.

Notă: în 2007 în jur de 40% din populaţie considera că evreii conduc la progresul ţării – deci cam cu 10% mai puţin decât azi şi 48% - deci, în proporţie mai redusă – nu erau de acord cu afirmaţia privitoare la destabilizare)

Aşadar, studiile sociologice arată o toleranţă mare a românilor faţă de evrei, iar tendinţa este de creştere continuă. Şi nimic din aceste sondaje nu pare să ne dea motive de îngrijorare faţă de  „posibile evenimente sau stări emoţionale generate de percepţii socio-etnice negative sau de prejudecăţi xenofobe, antisemite, rasiste”, cum ne dă de înţeles I.E.W., realitatea fiind mai degrabă invers. Ceea ce duce, logic, la concluzia că afirmaţiile lui Marian Munteanu nu minimalizează şi nu neagă „o serie de realităţi istorice actuale” ci dimpotrivă, re-confirmă, re-afirmă realitatea şi starea de fapt, fiind în total acord cu înseşi datele oficiale ale Institutului Elie Wiesel, care, nu-i aşa, se pot constitui în orice moment în argumente.

Tare mi-e teamă mie, pe de altă parte, că tocmai Institutul public Elie Wiesel prezintă un motiv de îngrijorare. O analiză – nu foarte profundă – a frazei cu care se încheie comunicatul poate duce foarte bine la concluzia că acest institut nu luptă, de fapt, împotriva antisemitismului.

Logica ne zice nouă că, dacă afirmaţiile lui Munteanu sunt, de fapt, conforme cu realitatea (potrivit sondajelor) înseamnă că nu eludează posibile evenimente legate de percepţii negative etc., ci concordă cu realitatea de fapt, care arată că aceste percepţii negative sunt reduse – şi în continuă scădere – în rândul românilor (şi, pe cale de consecinţă, la fel sunt şi şansele ca ele să genereze vreun soi de „posibile evenimente sau stări emoţionale” îngrijorătoare). Şi mai înseamnă toate acestea că Institutul ne induce pe toţi în eroare, el însuşi eludând o realitate oglindită în chiar sondajele pe care site-ul său le găzduieşte.

Contrazicând astfel realităţile istorice actuale şi sugerând că acestea sunt diferite faţă de ce arată studiile sociologice, sugerând – contrar acestor studii – că realitatea românească este pândită de „posibile evenimente sau stări emoţionale generate de percepţii socio-etnice negative sau de prejudecăţi xenofobe, antisemite, rasiste”, Institutul Elie Wiesel se face vinovat tocmai de „fapta” de care îl „acuză” pe Munteanu: negarea, minimalizarea, eludarea realităţii.

Negând  realitatea, I.E.W. alimentează subliminal temeri nejustificate în rândul populaţiei, cultivând astfel  (în mod conştient şi voit?) o potenţialitate antisemită – care, nota bene, actualmente este scăzută în rândul populaţiei, conform sociologilor.

Rezum, ca să înţeleagă tot românul, tot evreul şi alţi conlocuitori ai patriei noastre:

Marian Munteanu zice: „Hai, frate, chestia asta cu românii care îi urăsc pe evrei e o vrăjeală, că românul e creştin şi-şi iubeşte aproapele. Da’ dacă nu suferă pe cineva, apăi ăla e mai degrabă arabu’ şi alţi venetici, nu evreul!”

La care Institutul ripostează: „Băi, obraznicule, îţi zic io că românu’ urăşte evreii şi străinii şi din cauza asta poate o s-avem probleme! Iar tu, dacă mă contrazici, eşti „un motiv de îngrijorare”, adică eşti, cum să-ţi zic eu ţie, aşa, cam periculos!”

Asta în condiţiile în care Institutul ştie foarte bine că românul nu-l urăşte pe evreu, pen’ că Institutul din când în când angajează nişte tanti şi nişte neni care tot fac sondaje de ani de zile şi, ce să vezi, sondajele astea arată că românul şi evreul trăiesc împreună bine-mersi şi au o relaţie super-OK. Curat dezinformare, coane Institutule! – ar zice un personaj caragialesc.

 

Eu aş zice în încheiere că acest Institut pare că nu acţionează uneori pe linia asumată de luptă împotriva antisemitismului, ci, dimpotrivă, se îndreaptă ocazional în direcţia contrară, mai mult sau mai puţin conştient, dar din ce în ce mai evident. Motiv pentru care Institutul Elie Wiesel ar trebui să prezinte un real motiv de îngrijorare în rândul comunităţii evreieşti şi al opiniei publice în general, dar şi la nivel guvernamental, în particular...