duminică, 30 iunie 2013

Despre drepturile homosexualilor

_____________________________________________________________________
Political scientist Ion Varlam's point of view on homosexuals' rights and tolerance, on the new "unique" thinking and opinion crimes.
_____________________________________________________________________

Un alt punct de vedere: cel al domnului Ion Varlam ‒ diplomat al Școlii Franceze de Științe Politice, scriitor, secretar general al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, președintele Comitetului de Conducere Interimară a PNȚCD: despre noua gândire unică, despre delictul de opinie, denaturarea sensurilor și jongleriile conceptuale cu iz manipulator.
Sublinierile în aldine aparțin autorului, cele în litere cursive sunt ale mele, evidențiind pasaje care mi-au atras atenția.

CHESTIUNEA FALAŢIOASÃ A DREPTURILOR HOMOSEXUALILOR

Promovarea drepturilor homosexualilor, inclusiv  prin ceea ce o imposturã intelectualã numeşte “discriminarea pozitivã”, este o componentã a unei metode conspirative de dominaţie scoase din arsenalul dialectic al noii gândiri unice, zisã politically correct, care asigurã sub noi aparenţe continuitatea hegemoniei ideologice a stângii marxiste.

Dogma centralã a noii gândiri unice este „toleranţa”, a cãrei erijare în principiu serveşte dupã 1990 fabricãrii „delictului de opinie” pe care stânga marxistã l-a folosit sistematic şi din totdeauna pentru a interzice dreptul la cuvânt celor ce, profesând idei şi opinii defavorabile stângii, sunt consideraţi indezirabili şi, ca atare, condamnaţi la excluderea din spaţiul public.






Este evident cã toleranţa nu are existenţã autonomã. Pornind cu rãstâlmãcirea noţiunii de toleranţã (prin definiţie = derogare de la principiu şi exceptare de la regulã), pe care o scot din marginalitatea la care o condamnã definitiv dependenţa ei faţã de fenomenul particular la care se raporteazã existenţa ei, stânga neo-marxistã manipuleazã opinia publicã prin diversiune, suscitând curente de simpatie şi solidaritate faţã de diversele categorii minoritare pe care le prezintã ca „victime ale intoleranţei”. Mişcãrile suscitate prin aceste manevre de diversiune nu urmãresc câtuşi de puţin susţinerea celor prezentaţi ca victime. Scopul real şi constant al acestor campanii este subversiv: urmãreşte subminarea ordinii de drept (stabilitatea instituţiilor statului, autoritatea publicã, legislaţia în vigoare, etc.) şi a instanţelor agregative ale societãţii civile (în primul rând cele a cãror autoritate moralã este recunoscutã de opinia publicã, începând, evident, cu cele religioase).

Incultura şi lipsa de discernãmânt care, împreunã cu tendinţa sentimentalã la compãtimire,  sunt trãsãturile caracteristice ale opiniei publice, fac sã fie foarte numeroşi creduli cãrora le scapã legãtura perversã dintre pretinsa „deculpabilizare” a homosexualilor şi culpabilizarea corelatã a personalitãţilor publice, desemnate oprobriului tocmai prin acreditarea zvonului cã ar fi întreţinut sau întreţin relaţii fizice cu persoane de acelaşi sex. Desigur cã personalitãţile de stânga sunt scutite de astfel de campanii, deşi este notoriu cã homosexualitatea a afectat de la originile lor bolşevismul şi cercurile stângii marxiste care-l susţineau în Apus. Presa din Marea Britanie numea partdiul comunist francez, în anii care au precedat şi au urmat al Doilea Rãsboi Mondial : „partidul celui de-al treilea sex”. Cei cãrora le este interzis sã beneficieze de „toleranţa”  de care gândirea politically correct decretezã cã trebuie nemijlocit sã se bucure homosexualii în genere, sunt, evident, figuri simbolice ale adversarilor prin definiţie: „duşmanii de clasã”, demnitarii democraţiilor occidentale, ierarhii Bisericilor Apostolice, leaderii forţelor tradiţionale şi de dreapta.

Homosexualitatea este, fãrã discuţie, o opţiune personalã sau o infirmitate. Ea priveşte, tot la fel de indiscutabil, zona cea mai intimã a vieţii personale a individului. Ca atare, ea constituie o trãsãturã definitorie a personalitãţii fiecãrui individ. Dar rãmâne o realitate care nu priveşte pe nimeni şi orice indiscreţie relativã la ea constituie un delict pentru cã aduce atingere sferei private a vieţii personale.

Dacã, însã, un homosexual este implicat într’un scandal de moravuri, aducerea în zona publicã a înclinaţiei lui face ca limita îngãduinţii legate de garantarea vieţii lui private sã fie transgresatã şi el devine pasibil de rigorile legii. Nu o lege specialã, care vizeazã legãturile homosexuale, ci legile bunelor moravuri cãci decenţa, pudoarea şi bunul simţ sunt normele comportamentale pe care se întemeiazã orice societate civilizatã.

Scopul primordial al societãţii umane este de a-şi asigura perenitatea. Familia este cadrul instituţional al funcţiei reproducãtoare în aceastã societate. Prin ea, orice comunitate omeneascã îşi proiecteazã existenţa şi personalitatea cãtre viitor. Cãsãtoria este modul de instituţionalizare a unirii unei perechi decise sã-şi asume acest rol de reproducãtor întemeiând o familie şi, totodatã, un mecanism de stabilizare a relaţiilor sociale, dintotdeauna afectate de  atracţia sexualã. Instituţionalizarea cãsãtoriei între persoane de acelaşi sex are un caracter anti-social deoarece merge împotriva reproducerii naturale – deci a proiectãrii fireşti spre viitor – a comunitãţii care o acceptã. Dincolo de prejudecãţile habotnicilor şi pruderia mic-burghezã, cãsãtoria homosexualã este, pentru orice fiinţã cu un minim bun-simţ, o aberaţie. Aşa cum trans-sexualitatea este o monstruozitate: fiinţele a cãror naturã este astfel modificatã sunt la fel de respingãtoare pentru semenii lor umani ca animalele hibride printre fiinţele în mijlocul cãrora trãiesc în ograda gospodarului, unde bietul catâr este hãrãzit singurãtãţii de antipatia pe care i-o aratã ceilalţi patrupezi.

Discriminarea pozitivã”  în favoarea homosexualilor ca minoritate defavorizatã are un efect real total opus celui scontat. Aducând în zona vieţii publice acele aspecte ale personalitãţii lor care sunt mai puţin susceptibile sã întâlneascã aprobarea sau simpatia celorlalţi membri ai societãţii, ei sfârşesc prin a se face antipatici sau odioşi, chiar şi în ochii celor care-i judecã cu mai multã înţelegere.

Bunul gust şi bunul simţ sunt trãsãturi înnãscute ce nu pot fi „disciplinate” de teoreticieni, oricât de logice ar fi argumentele intelectualilor care se dedicã acreditãrii lor. A-ţi afişa inclinaţiile sau infirmitãţile sexuale nu este compatibil cu demnitatea personalã a fiinţei umane şi, prin urmare, nu poate genera respectul semenilor.

Ion Varlam

19.06.2013.


3 comentarii:

  1. Mi se pare mişto că nimeni nu se prinde că cei care nu aplică mot-a-mot "toleranţa" sunt ne-toleraţi cu asupra de măsură. În fapt, la o privire mai atentă, se observă că dictatura asta a toleranţei este unul dintre cele mai intolerante curente din ultimii ani. Hate the haters, cam asta e filosofia, iar haterii sunt toţi ăia care au tupeul şi "primitivismul" nu de a omorî pe cineva, dar de a avea o părere proprie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am văzut că mai tot textul reprezintă sublinierea ta personală... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, în numele "toleranței" s-a născut o intoleranță cruntă față de cei cu păreri diferite de ale ”toleranților”.
    Cât despre sublinierea personală... ce să fac, dacă îmi coincid părerile cu cele ale domnului Varlam! De aceea am și preluat acest text ;)

    RăspundețiȘtergere