Ceea ce nu au reuşit să vadă sau să înţeleagă
criticii melodiei Despre smerenie a trupei Taxi (şi prietenii) - sau, mă rog, s-au făcut
că nu văd şi nu înţeleg - este faptul că refrenul acestei melodii începe cu
"Eu cred că".
E adevărat, după legile ce pedepsesc delictul
de opinie, gen Legea Antilegionară sau Legea Dragnea, începi să te îndoieşti că
în ţara asta mai ai dreptul la gândire, la exprimare, la opinie, că mai ai
dreptul să crezi şi altceva decât îţi dau voie alţii – statul, Biserica, sau,
mă rog, marea masă a "oamenilor de bine".

Şi nu mă deranjează în sine ideea unei
Catedrale a Neamului. Mă deranjează ideea de megalomanie (a B.O.R.) finanţată parţial din banii statului – deci, ai noştri, ai tuturor, indiferent de apartenenţă
religioasă.
Mă deranjează că până în 2014, statul a
finanţat construcţia Catedralei cu 13 milioane de euro.
Cam cu a zecea parte din banii ăştia, ar fi putut fi salvat Muzeul Naţional al Literaturii Române - pentru care statul NU a avut bani. Cu restul ar fi putut
fi salvate alte monumente istorice care dispar sub ochii noştri: Casa Alecsandri, Muzeul de Arheologie, Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa sau seminarul unde a învăţat Creangă. Etc. etc. etc.
Iar cu acea treime din bugetul alocat Secretariatului de Stat pentru Culte pentru finanţarea Catedralei (2015) s-ar fi putut restaura multe biserici din ţară care stau să cadă, sau s-ar fi putut construi unele noi sau cimitire, acolo unde nu există.
Eu cred că măcar
satele fără biserică sau fără cimitir ar putea fi "rezolvate" înainte
de construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Eu cred că aceste sate fără biserică sau fără cimitir ar trebui să se numere printre priorităţile Bisericii Ortodoxe Române. Dar, mă rog, asta cred eu. Şi n-am să impun altora ce cred eu, nici n-am să-i urăsc, nici n-am să-i înjur, nici n-am să-i hărţuiesc în vreun fel pentru că ei cred altfel. Pentru că nu cred că pentru asta s-au sacrificat mari oameni prin puşcării, nu cred că pentru asta au murit alţi oameni la Revoluţie. Ci pentru libertate. Pentru libertatea cuvântului, libertatea credinţei, libertatea de expresie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu