· Ghidul de implementare a Legii Antifumat nu are nici o putere juridică
· Abuzuri şi interpretări eronate ale legii: studenţii nu ar fi trebuit
amendaţi, maşina de serviciu nu este loc de muncă, fumatul e interzis ÎN
locurile de joacă şi ÎN staţiile RATB închise, NU în apropierea acestora
· Modificările propuse de Daniel Fenechiu ameliorează, dar nu rezolvă
problemele reale ridicate de Legea Antifumat
· Legea nu face distincţie între spaţiul public şi cel privat
· Carenţe mari în definirea unor termeni: locul de joacă definit
incomplet, mijlocul de transport în comun definit incorect
· Prevederi aberante privind ţigara electronică: ţigara electronică nu
este un produs din tutun şi nu ar trebui interzisă niciunde
· Legea vine în contradicţie cu alte legi, cu Constituţia României, cu
Codul Civil şi Codul Muncii, precum şi cu Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului
· Prevederile Legii Antifumat nu urmăresc de fapt prevenirea şi
combaterea fumatului, nici protecţia fumătorilor – adică scopul declarat al legii
· Lipsesc o serie de excepţii necesare: penitenciare, camere de hotel,
spitale psihiatrice etc.
Aşa cum probabil
cititorii acestui blog au observat deja de mult, niciodată nu critic o lege
fără a o citi da capo al fine şi fără a face o analiză riguroasă,
însoţită de o documentare extinsă.
Evident că nu puteam face o excepţie în privinţa noii Legi Antifumat,
despre care am mai scris şi asupra căreia revin azi din mai multe motive:
1. Pe site-ul Guvernului a apărut Ghidul de implementare
În primul rând, acest Ghid nu se constituie în norme de aplicare a
legii. În al doilea rând, nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
În al treilea rând, pentru a avea putere de act legislativ trebuie să fie
cuprins într-o Hotărâre de Guvern, cu număr şi dată, semnată şi ştampilată
de prim-ministrul României. Din punct de vedere
juridic, acest ghid nu ar trebui să aibă nici o putere. Este un text aruncat pe site-ul Guvernului, fără
număr, fără dată, fără semnătură, fără nici un element care i-ar putea da
putere juridică.
Dar mai grav mi se pare faptul că acest Ghid vine să confirme ceea ce nu
doar eu am observat când s-a adoptat această lege: cetăţenii României vor
putea fi amendaţi la ei acasă, dacă se întâmplă să muncească acasă şi să fumeze
în locuinţa proprie. O zice chiar Ghidul, la punctul 1: În cazul în care într-o zonă a unui spațiu pentru locuit se desfășoară activitate economică,
atunci respectiva zonă devine loc de muncă iar fumatul este interzis.
Mai pe româneşte, pentru cei ce încă nu au înţeles: dacă eşti
scriitor şi scrii la tine acasă, fumând; dacă eşti pictor şi pictezi la tine
acasă, fumând; dacă eşti creator de bijuterii artizanale şi faci mărgele la
tine acasă, fumând; dacă eşti programator şi faci programe la calculatorul tău
de acasă, fumând – în toate aceste cazuri (şi altele asemenea) eşti pasibil
de amendă pentru încălcarea legii antifumat.
După toate astea, faptul că o perdea sau o folie de plastic sunt
considerate pereţi, conform Legii Antifumat (şi Ghidului aferent),
pare un amănunt nesemnificativ. Dar NU este. În arhitectură, în construcţii şi
în legislaţia românească aferentă nu este niciunde specificat că peretele poate
fi din material textil sau folie de plastic. Dimpotrivă, materialele
din care poate fi fabricat peretele sunt riguros enunţate. Printre ele,
evident, nu se numără materialele textile şi foliile de plastic. Pentru că un
material textil e, la urma urmei, o perdea, iar o folie de plastic e o folie de
plastic.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se
ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel
Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
2. Abuzuri şi interpretări
eronate ale legii
Fiecare agent care
a dat amenzi a interpretat legea (de multe ori abuziv) după cum l-a dus capul şi
multe interpretări ale legii – atât din partea oamenilor legii, cât şi a populaţiei
– sunt eronate. Pentru că legea lasă loc pentru asemenea interpretări.
Astfel:
2.1. S-au dat
amenzi în apropierea locurilor de joacă pentru copii. Aceasta
este o interpretare eronată şi abuzivă a
legii. Conform Legii Antifumat nr.
15/2016, fumatul este interzis "în locurile
de joacă pentru copii" (Art. 1), nicidecum "în
apropierea" sau "în preajma" acestor locuri.
NOTĂ: Ghidul de implementare (dacă nu legea însăşi sau normele de aplicare a legii, încă inexistente) ar
fi trebuit să definească exact ce anume se înţelege prin loc de joacă pentru
copii. Actuala definiţie ("orice spaţiu închis sau în aer
liber, destinat utilizării de către copii") este destul de obscură:
copiii utilizează tot soiul de locuri, pentru joacă sau nu. Cine decide că un
loc e special destinat pentru joacă? ATENŢIE: nu se specifică faptul că e
vorba de un spaţiu public destinat copiilor – ceea ce poate naşte abuzuri
în sensul amendării omului în propria curte – nu m-ar mira asta, de vreme ce
s-au dat amenzi în apropierea locurilor de joacă, dar şi în
apropierea staţiilor RATB…
2.2. S-au dat
amenzi studenţilor din Regie, nu doar în interior, în
cămine, ci şi în parcul campusului. Este o interpretare
abuzivă a legii – pentru că aceasta lasă loc unor astfel de interpretări,
interzicând fumatul "în unităţile de învăţământ" – nespecificând
anume "în spaţiile publice închise din unităţile de învăţământ", de
pildă. În orice caz, se impun aici două observaţii: a) vechea lege nu
interzicea fumatul în unităţile universitare de învăţământ şi b) camera
pe care studentul a închiriat-o în campus este un spaţiu locativ, aşa
cum e şi un apartament închiriat, o cameră de hotel sau pensiune etc. Acest
spaţiu, conform Constituţiei şi dreptului internaţional, devine spaţiu privat pe durata ocupării
lui de către student. Însă legea, aşa cum este ea formulată în prezent, lasă
loc pentru astfel de abuzuri.
NOTĂ: Astfel de abuzuri provin din lipsa unei definiţii a spaţiului
public. Legea pune accent pe definirea spaţiului închis, lăsând interpretarea
spaţiului public la mintea fiecărui organ de control în parte. Dar pe
această temă voi reveni mai jos.
2.3. Maşina de
serviciu a fost interpretată ca loc de muncă. Este o interpretare eronată, în chiar sensul legii
antifumat. Aceasta interzice fumatul în spaţiile închise de la locul de muncă "astfel
cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu
modificările ulterioare". Mergem la Legea 319 şi găsim definiţia
locului de muncă la Art. 5. Lit. k): loc de muncă - locul destinat să cuprindă
posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii,
inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care
lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii. Având în vedere
această definiţie, precum şi faptul că în general maşina este destinată deplasării
şi nu desfăşurării activităţii de muncă (cu unele excepţii, desigur,
prevăzute în alte legi), rezultă că fumatul în
maşina de serviciu nu este ilegal –
nici măcar conform actualei legi aflate în vigoare.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
3. Deputatul Daniel Fenechiu a propus unele modificări pentru această lege
Proiectul de lege al deputatului Daniel Fenechiu are 4 articole. Pe
scurt:
Articolul 1 modifică definiţia spaţiului
închis, în sensul că prin spaţiu închis se înţelege un spaţiu "care are
un acoperiş, plafon sau tavan si care este încadrat de pereţi de jur împrejur"
– adică elimină aberaţia cu "doi pereţi şi un tavan". De asemenea, se
specifică în mod clar că sunt exceptate spaţiile "cu destinaţie
locativă".
NOTĂ: NU se modifică prevederile referitoare la
pereţi. Noua lege va interpreta şi ea o perdea (chiar găurită, conform
Ghidului) drept "perete". De asemenea, nu sunt aduse modificări referitoare la forma de proprietate sau la dreptul de acces.
Articolul 2 introduce posibilitatea amenajării
în spaţii publice închise a unor locuri speciale "care să servească
exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu
consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare, etc."
NOTĂ: Această prevedere nu permite
existenţa unor localuri de alimentaţie publică destinate exclusiv fumătorilor
Articolul 3 permite fumătorilor să se asocieze
în asociaţii sau cluburi în care pot fi amenajate spaţii destinate fumatului şi
activităţilor aferente acestuia.
NOTĂ: Legislaţia actuală, chiar şi după intrarea
în vigoare a Legii 15, permite înfiinţarea de asociaţii de fumători, în
condiţiile în care spaţiul respectiv nu este loc de muncă. La fel va fi şi după adoptarea modificărilor.
Observaţii: Deşi mai uşurează cumva
situaţia fumătorilor şi a patronilor de localuri, proiectul
viitoarei legi este departe de a rezolva problemele ridicate de legea antifumat
(care, în paranteză fie spus, ar fi sublimă doar dacă ar fi abrogată). Este
foarte probabil să se repete situaţiile de interpretare abuzivă a legii, precum
cele enunţate mai sus, dar să apară şi altele.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
4.
Multă lume nu a observat / nu a înţeles implicaţiile şi sensurile legii, dincolo de interdicţia de
a fuma în localuri publice.
Să le luăm pe rând:
4.1. Legea nu face nici o distincţie între
spaţiul public şi spaţiul privat
Celebra definiţie a spaţiului public închis încalcă
flagrant dreptul la proprietate şi la intimitate (aşa cum s-a văzut în
cazul studenţilor şi cum se vor mai vedea, probabil, alte cazuri). Ceea ce nu
înţeleg autorii legii este faptul că chiar şi un spaţiu public îşi pierde
atributul de "public" în anumite circumstanţe, el devenind spaţiu
semiprivat sau chiar privat. Ca să înţeleagă şi cei ce (se fac
că) nu înţeleg: un WC public NU mai este public în momentul în care este
ocupat; câtă vreme o persoană se află în acel WC, spaţiul acelui WC devine privat.
La fel – spaţiul unei camere de hotel, de cămin, de pensiune, de spital, de
azil. La fel – o cameră de şedinţe, un vestiar, un birou personal, o cameră
dintr-o bancă unde se numără banii, un local cu restricţii de acces pentru
publicul larg, o organizaţie / instituţie / firmă închisă pentru public.
Nimeni nu are dreptul să intre într-un WC public pe perioada folosirii lui
de către o altă persoană. Nimeni nu are dreptul
să folosească cum vrea şi când vrea un spaţiu public atunci când acesta este
închis sau când accesul este restricţionat.
Răscolind Internetul după legislaţia
românească în materie, am dat peste nişte interesante principii de drept
urban, conform cărora există distincţii între spaţiul
public, spaţiul semipublic, spaţiul semiprivat şi spaţiul privat.
Inconvenientul major al Legii Antifumat este că nu face aceste
distincţii. Şi majoritatea problemelor legii s-ar rezolva dacă
aceste spaţii ar fi definite cum se cuvine. De pildă:
a) "Prin spaţiu public se înţelege
un spaţiu aflat în proprietatea şi / sau administrarea statului, accesibil şi
deschis publicului şi destinat utilizării publice şi colective, gratuit sau
contra cost, fără restricţii speciale de acces". Aici ar intra, de
exemplu, străzile, parcurile, mijloacele de transport în comun, instituţiile de
stat administrative (primării, ministere etc.) şi culturale (muzee, teatre,
cinematografe etc.) etc.
b) "Prin spaţiu semipublic se
înţelege un spaţiu aflat în proprietate şi / sau administrare privată,
accesibil şi deschis publicului şi destinat utilizării publice şi colective, gratuit
sau contra cost, fără restricţii speciale de acces". Spaţiul semipublic ar
include, de pildă, sedii şi puncte de lucru ale instituţiilor, firmelor şi
organizaţiilor private, localurile de alimentaţie publică (baruri, cluburi,
restaurante etc.), instituţiile şi organizaţiile culturale private (muzee,
teatre etc.) ş.a.
c) "Prin spaţiu semiprivat se
înţelege un spaţiu aflat în proprietate şi / sau administrare privată sau de
stat, accesibil şi deschis unei părţi a publicului, destinat utilizării
private colective sau individuale, gratuit sau contra cost, şi supus
unor condiţii speciale de acces (regulament de acces, legitimaţie, taxă,
afişarea la vedere a condiţiilor de acces etc.) ". În această sferă ar
intra toate spaţiile, indiferent de forma de proprietate şi de destinaţie,
în care accesul publicului este restricţionat într-un fel sau altul – şi
anume: cluburile, organizaţiile şi asociaţiile private, localurile de alimentaţie
publică destinate unor anume categorii de consumatori, zonele închise
publicului din spaţiile publice sau semipublice (birouri, vestiare, săli de
şedinţă, cabina şoferului RATB, etc.), taxiurile şi mijloacele de transport
închiriate, hotelurile, pensiunile, căminele, azilele, spitalele etc.
d) "Prin spaţiu privat se înţelege un
spaţiu aflat în proprietate şi / sau administrare privată sau de stat,
inaccesibil şi închis publicului şi destinat utilizării private", unde
gradul şi condiţiile de acces şi de deschidere către public ţin exclusiv de
decizia deţinătorului sau administratorului spaţiului. Aici s-ar încadra,
desigur, locuinţele şi spaţiile asimilabile acestora, precum camerele de hotel,
de pensiune, de cămin, de azil, de spital etc., atunci când acestea sunt
ocupate/închiriate de persoane private, precum şi orice locuri din spaţiile
publice, semipublice sau semiprivate destinate temporar sau permanent utilizării
private şi implicit închise publicului larg pe durata utilizării lor de către persoane
private (WC-uri, vestiare, taxiuri, birouri, săli de şedinţă, săli de
protocol, etc. etc.) sau marcate
explicit ca fiind zone private.
Cu alte cuvinte, ca să înţeleagă şi
parlamentarii care nu prea au idee de noţiunile de "public" şi
"privat": un hotel, de pildă, este un spaţiu public sau semipublic
prin natura lui (este accesibil şi deschis publicului şi destinat utilizării
colective), DAR în cadrul acestui spaţiu zonele destinate personalului, de
pildă, pot fi spaţii semiprivate (de exemplu, biroul directorului, unde
programul cu publicul se desfăşoară între anumite ore şi în anumite condiţii)
sau private (bucătărie, vestiar, WC), în vreme ce camerele hotelului
sunt publice sau semipublice când sunt goale, dar devin spaţii private pe
durata închirierii lor de către persoane private. Localurile din cadrul
hotelului, la rândul lor, pot fi publice / semipublice (intră şi iese
oricine, oricând) sau semiprivate (accesul permis doar oaspeţilor cazaţi
în hotel, cu ţinută obligatorie sau doar în costum de baie, sau pot intra doar
femei / bărbaţi / fumători / nefumători / persoane gay sau doar familii cu
copii etc. etc.) Iar toate aceste locuri, atunci când sunt închise pentru
public, devin spaţii private. La fel şi hotelul în întregul lui, dacă este
închis.
În fine, acestea sunt doar nişte observaţii şi
propuneri, fireşte că juriştii ar putea veni cu nişte definiţii şi lămuriri mai
bune (deşi am mari dubii, având în vedere că legea a trecut ca atare de Consiliul
Legislativ de pe lângă Parlamentul României, ba a mai şi fost declarată
constituţională de CCR). Este evident însă că foarte multe probleme legate de
aplicarea legii ar fi evitate dacă ar exista astfel de definiţii.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
4.2. Legea are mari carenţe şi în definirea
altor termeni
Pe lângă lipsa unei definiţii pentru spaţiul
public, legea antifumat "suferă" de definiţii obscure, incomplete sau
pur şi simplu proaste.
a) Definiţia locului de joacă pentru copii
ar trebui completată -
pentru a se evita situaţii precum cele de la punctul 2 al acestui
articol. Propunerea mea ar fi următoarea:
"Loc de joacă pentru copii se înţelege
orice spaţiu public sau semipublic închis sau în aer liber, destinat
utilizării de către copii prin hotărâre a
administraţiei publice locale, respectiv prin hotărârea AGA a organizaţiei
private care are în proprietate / administrare locul respectiv, şi marcat
vizibil la intrare ca loc de joacă pentru copii". Astfel s-ar
evita amendarea abuzivă a persoanelor care fumează într-un parc, unde
întâmplător se joacă nişte copii, dar şi, nu-i aşa, a persoanelor care
fumează în propria curte, întâmplător "utilizată" şi de copii!
Pentru că da, legea în actuala ei formă poate da naştere şi unei astfel de
interpretări (abuzive).
b) Definiţia mijloacelor de transport în
comun ar trebui modificată. Actualmente, legea zice că
prin "mijloc de transport în comun se înţelege orice vehicul utilizat
pentru transportul contra cost al persoanelor". Or, să mă ierte
Dumnezeu, dacă închiriez o maşină se cheamă că maşina aia e mijloc de
transport în comun? Oare pe ce lume trăiesc legiuitorii noştri?
Şi pentru că veni vorba, nici taxiul nu poate fi considerat mijloc de transport în
comun; chiar dacă, într-adevăr, activitatea de taxi este de
utilitate publică, ea se desfăşoară "în cont propriu", iar transportul cu taxiul se face între entităţi private:
o persoană privată apelează la o persoană / firmă privată pentru prestarea
unui serviciu privat. Spaţiul taxiului este un spaţiu semiprivat
(accesibil pentru o parte a publicului, în anumite condiţii), iar pe timpul
ocupării lui devine un spaţiu privat (inaccesibil publicului şi destinat
utilizării private).
De altfel, în alte legi se face enumerarea
mijloacelor de transport în comun, care sunt: autobuze, troleibuze, tramvaie
sau metrou (Legea transportului public local)
Dacă ar fi după capul meu, eu aş da următoarea
definiţie:
"Prin mijloc de transport în comun se
înţelege un vehicul aflat în proprietatea statului sau în administrarea
acestuia, destinat transportului public de persoane pe rute regulate şi rute
regulate speciale". Nu poate statul să decidă ce produse legale pot fi
consumate în mijloacele de transport semiprivate sau private. Sau,
teoretic, nu ar trebui să poată face asta.
Dar, mă rog, nu e după capul meu. Juriştii ar
putea avea o definiţie mai bună.
În plus, ar trebui specificat la interdicţii
că e vorba de mijloace de transport în comun închise. De fapt şi de
drept:
c) Ar trebui definit locul închis, separat
de diferitele tipuri de spaţiu.
Eu văd definiţia locului închis cam aşa:
"Prin loc închis se înţelege un spaţiu
care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de jur împrejur de
pereţi permanenţi sau temporari". Să lăsăm natura peretelui să fie
natura peretelui, nu ce-şi imaginează fitecine că ar fi. Pereţii – aşa cum
învaţă constructorii la şcoală – pot fi făcuţi din: cărămizi, blocuri ceramice,
înlocuitori de produse ceramice, beton, piatră, închideri din azbociment,
metalice, panouri prefabricate, ipsos, sticlă, mase plastice (plăci PAS, P. V.
C. expandat). Mai mult decât atât: conform legilor româneşti în vigoare, ca să
adaugi un perete la o clădire cu doar 3 pereţi, îţi trebuie autorizaţie de
construcţie; dar ca să acoperi o deschizătură cu o perdea ("perete din
material textil") nu îţi trebuie o astfel de autorizaţie.
Cu aceste definiţii la îndemână, Legea
349/2002 antifumat ar fi putut fi modificată prin doar două articole: unul
care să cuprindă definiţiile de mai sus şi unul care să cuprindă interdicţiile,
care să fi sunat am aşa:
"Se interzice
fumatul în locurile de joacă pentru copii şi în locurile închise din spaţiile
publice şi semipublice".
Iar câtă vreme produsele
din tutun sunt legale, consumarea sau neconsumarea acestora (inclusiv la
locul de muncă) nu ar trebui să fie treaba statului în spaţiile semiprivate
şi private – unde reglementarea ar trebui să ţină
exclusiv de proprietarii / administratorii acestor spaţii. Aşa cum fumatul este
permis în spaţiul privat al locuinţei, ar trebui să fie permis şi în alte spaţii
private (birouri, de exemplu) sau semiprivate (localuri cu condiţii
speciale de acces). De altfel şi în SUA, unde avem de a face cu legi antifumat
extrem de prohibitive, spaţiul public nu include, de exemplu, birourile private închise, ocupate exclusiv de fumători, chiar dacă biroul poate fi vizitat şi de nefumători .
Mai pe înţelesul tuturor (inclusiv al
legiuitorilor care nu ştiu face distincţia între public şi privat) am să iau de
data asta exemplul unui cinematograf. Câtă vreme cinematograful este accesibil
şi deschis oricui, acesta este un spaţiu public sau semipublic. Dar dacă
este un cinema dedicat exclusiv unor anumite categorii de persoane (adulţi
sau copii, fumători sau nefumători, femei sau bărbaţi, persoane cu pălărie sau
în costum de epocă sau trecute de 50 de ani sau cu handicap etc. etc. etc.), spaţiul
cinematografului devine un spaţiu semiprivat şi ce se consumă în acest
spaţiu este exclusiv la latitudinea
proprietarului: îngheţata, floricelele de porumb, băuturile alcoolice, cafeaua,
ţigara, mâncarea pot fi interzise sau permise, în funcţie de publicul ţintă şi
– de ce să nu spunem abrupt – în funcţie de dorinţa exclusivă a patronului, pentru
că are acest drept, câtă vreme vorbim despre produse legale.
d) Definiţia ţigării electronice este pur
şi simplu tâmpită
Consider că "tâmpită" este atributul
cel mai potrivit pentru această definiţie (nu poţi defini un produs ca fiind
produsul SAU oricare parte a acelui produs!), deşi este luată cu copy-paste din
Directiva europeană pentru prevenirea şi combaterea tutunului. Să nu uităm,
totuşi, că UE a finanţat un studiu care a durat 3 (trei) ani pentru a demonstra că apa nu hidratează, iar ca urmare în Anglia afirmaţia că apa hidratează poate atrage o pedeapsă
cu închisoarea de până la doi ani. Nu tot ce vine de la UE e implicit bun sau aplicabil tuturor. Asta n-au
înţeles parlamentarii noştri. De altfel, veţi vedea că şi noul proiect aflat pe
masa Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea normelor de fabricaţie a produselor
din tutun (şi pentru o nouă modificare a Legii Antifumat, ce se va produce
foarte curând) este luat aproape în întregime cu copy-paste dintr-o directivă
europeană. Dar despre asta, altă dată.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
4.3. Legea cuprinde prevederi aberante şi
contradictorii privind ţigara electronică
Pe lângă definiţia tâmpită a ţigării
electronice, Legea Antifumat prevede şi o interdicţie tâmpită, şi anume:
interzicerea ţigării electronice în mijloacele de transport în comun (şi
acestea tâmpit definite, cum am văzut mai sus).
De ce este aceasta o interdicţie tâmpită? Pentru că ţigara electronică NU este un produs din tutun,
ci un dispozitiv de administrare a nicotinei, aşa cum mai sunt pe piaţă şi alte
produse (plasturi, gumă de mestecat, inhalatoare de nicotină) care sunt
destinate să ajute fumătorii în eforturile lor de a se lăsa de fumat. Adică
să prevină şi să combată efectele consumului produselor din
tutun - ceea ce constituie însuşi
scopul Legii 15/2016. Teoretic. Căci, practic, această lege nu va avea
drept rezultat principal decât scoaterea de pe piaţă a micilor patroni de
localuri, în paralel cu efecte negative asupra sănătăţii fumătorilor
(să nu uităm, totuşi, că legea este destinată, teoretic, şi protecţiei
fumătorilor), despre care am mai vorbit,
cât şi expunerea mai frecventă a minorilor la obiceiul fumatului, aşa cum bine
a observat deputatul Daniel Fenechiu.
Aşadar, prevederea care interzice ţigara
electronică – chiar şi numai în "mijloacele de transport în comun" – este aberantă din punctul de
vedere al sensului şi scopului legii.
De altfel, studiile arată că efectele negative
ale ţigării electronice sunt cu 95% mai reduse decât cele ale ţigării clasice,
iar în alte ţări (da, chiar şi în Marea Britanie,
care e dată de exemplu de activiştii antifumători) se recomandă utilizarea ei în
tratamentul fumătorilor care încearcă să se lase şi doctorii sunt încurajaţi să le ofere fumătorilor această alternativă.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
4.4. Legea încalcă drepturi prevăzute de
Constituţie şi vine în contradicţie şi cu alte legi, precum şi cu Declaraţia
Drepturilor Omului
a) Prin definirea aiuristică a spaţiului
public, a locului de joacă pentru copii şi a mijloacelor de transport în comun,
dar şi prin includerea (prin Ghidul de implementare) a spaţiului de lucru din locuinţele private
în categoria locurilor unde este interzis fumatul, Legea 15/2016 Antifumat încalcă dreptul la
proprietate, prevăzut de Constituţia României (Art. 44) şi detaliat de Codul Civil (Art. 555). De asemenea, această lege încalcă flagrant Art. 26 din Constituţie, referitor la viaţa privată şi la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi.
b) Prin încadrarea automată a fumatului la
locul de muncă drept "abatere disciplinară gravă", Legea
Antifumat vine în contradicţie cu o altă lege organică, şi anume Codul Muncii, conform
căruia gradul de gravitate al unei abateri, precum şi sancţiunile
aferente, sunt stabilite de angajator, în urma unei cercetări
disciplinare (Art. 247-252 ).
c) Pe de altă parte, prin definiţia absurdă
a mijloacelor de transport în comun, această lege vine în contradicţie nu doar cu prevederile legale privitoare la dreptul la proprietate, ci şi cu Legea transportului public local,
precum şi cu alte legi conexe, iar prin definiţia aberantă a peretelui
vine în contradicţie cu legile care reglementează activităţile de construcţii şi de autorizare a construcţiilor.
d) La o analiză atentă, vom observa că Legea
15/2016 încalcă nu mai puţin de 5 articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 1, 2, 7, 12, 17), privitoare la libertate, demnitate, drepturi, egalitate,
viaţă personală, proprietate.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
4.5. Legea
nu este de fapt concepută pentru prevenirea şi combaterea
efectelor consumului produselor din
tutun
Legea Antifumat nu este concepută pentru a
servi scopului pentru care, teoretic, a fost adoptată, şi anume protejarea
sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale
fumatului (Articolul 1 al legii). Astfel:
a) Ţigara electronică nu ar trebui
interzisă (aşa cum face această lege, fie şi numai în "mijloacele de
transport în comun"), ci chiar încurajată şi, eventual, încadrată în
categoria dispozitivelor medicale (aşa cum a început să discute lumea medicală
civilizată) în scopul ajutării fumătorilor să renunţe la ţigara clasică
(faţă de care cea electronică e mai puţin dăunătoare).
Legea ar fi trebuit, dacă ar fi urmat directivele europene pe care le invocă,
să cuprindă prevederi speciale referitoare la ţigara electronică (siguranţa
consumului, ingrediente, avertismente,
condiţii de comercializare etc.), dar nu să o interzică.
b) Tot conform directivelor europene în materie, Legea pentru combaterea efectelor tutunului ar fi trebuit să cuprindă reglementări
specifice referitoare la ingredientele permise la fabricarea ţigărilor (să
interzică aditivii care pot mări dependenţa sau care se pot constitui în
factori negativi suplimentari etc.), întru protecţia consumatorilor.
c) O reală măsură de prevenire şi combatere
a fumatului ar fi etichetarea completă a pachetelor de ţigări (practic,
să se menţioneze pe etichetă toate ingredientele pe care produsul le conţine,
aşa cum se întâmplă la toate produsele de pe piaţă), astfel încât fumătorul
sau potenţialul fumător să se afle în deplină cunoştinţă de cauză.
d) "Exilarea" fumătorilor în spaţii
deschise va avea, fără îndoială, efecte negative asupra sănătăţii lor;
cum am spus şi altă dată,
fumatul în ger, în vânt, în caniculă sau în ploaie nu are cum să "protejeze"
în vreun fel fumătorii, nici cum să "combată" efectele
fumatului; dimpotrivă, le va agrava.
e) "Îngrămădirea" fumătorilor în
faţa localurilor va avea ca rezultat expunerea mai frecventă a minorilor la
acest viciu. De acum, vor fi mai mulţi fumători pe stradă, căci li s-a luat
acestora posibilitatea de a fuma în spaţii închise special dedicate lor, la adăpost de privirile curioase
ale copiilor. Prevederile acestei legi practic promovează un mod de
viaţă considerat dăunător, şi pe care legea, teoretic, vrea să îl combată.
f) Dacă legiuitorii (nu doar ai noştri) ar fi
fost într-adevăr interesaţi de combaterea fumatului şi a efectelor
acestuia, s-ar fi interesat ce au mai făcut şi alţii în acest scop. De exemplu,
mult-blamatul snus (tutun oral) a avut mai mare efect în Suedia (o
reducere de 20% a numărului fumătorilor) decât orice lege de interzicere a fumatului
din restul Europei. UE insistă totuşi în interzicerea lui pe piaţa europeană –
cu excepţia Suediei. De asemenea, vânzarea la bucată sau în pachete mai mici de
20 de ţigarete ar trebui, poate, reconsiderată. Nu de alta, dar unui fumător
care încearcă să se lase şi intră în sevraj i-ar prinde bine posibilitatea de a
cumpăra doar o singură ţigară, ca să-l ajute la nevoie, şi nu un pachet
întreg, cuprinzând 20 de "tentaţii". Dar astea sunt deja fineţuri.
g). Taxa pe viciu a fost în mod expres concepută în scopul combaterii
consumului produselor din tutun (şi alcool) şi finanţării unor programe
naţionale de sănătate în acest scop. Deşi există o lege în care se
stipulează acest lucru (Legea 95/2006),
articolele 361 şi 362 ale acestei legi lasă loc de interpretări – în sensul că sumele
încasate din această taxă pot fi redirecţionate şi către alte scopuri (de exemplu,
"pentru rezerva Ministerului Sănătăţii Publice pentru situaţii speciale").
O lege într-adevăr destinată prevenirii şi combaterii fumatului,
precum şi protecţiei fumătorilor ar trebui să stipuleze în mod clar şi
fără echivoc faptul că taxa pe viciu va fi destinată în mod exclusiv
prevenirii şi combaterii efectelor fumatului, prin programe naţionale speciale
de sănătate. Nu de alta, dar sumele
încasate din taxa pe viciu (cam 325 milioane euro pe an) nu prea au fost folosite în programe destinate fumătorilor. În aceste condiţii, programul naţional STOP FUMAT a fost chiar sistat adeseori
(în 2012 a fost oprit de tot;
în 2010 – în Timişoara;
în 2014 – în Caraş Severin şi în Târgu Mureş;
iar acestea sunt doar câteva informaţii găsite în 2 minute pe Internet).
h). Proiectul iniţial de modificare a vechii
Legi Antifumat (349/2002) cuprindea, aşa cum reiese din documentele de pe site-ul Camerei Deputaţilor o prevedere interesantă - şi anume aceea că sumele încasate din amenzile
aplicate pentru încălcarea legii antifumat "se fac venit la
bugetul de stat şi se virează către bugetul Ministerului Sănătăţii pentru
finanţarea programelor naţionale de sănătate". În mod surprinzător
(sau nu?), această prevedere nu se regăseşte în forma finală a Legii 15/2016. Care lege are
scopul declarat de a combate şi a preveni efectele consumului de
tutun, dar şi de a proteja fumătorii, prin diverse programe naţionale.
i) (EDITARE ULTERIOARĂ) Legea iniţială 349/2002 prevedea la art. 7.1. interzicerea comercializării produselor de tutun pe o distanţă de sub 50 metri faţă de spitale şi unităţi de învăţământ (în afara celor universitare, cum era, de altfel, logic). De asemenea, proiectul iniţial al legii 15/2016 introducea această interdicţie la art. 7.2 (250 m faţă de spitale şi orice unităţi de învăţământ). Era aceasta o prevedere de bun-simţ, destinată prevenirii şi combaterii consumului de tutun. Această prevedere a dispărut din forma finală a actualei legi antifumat nr. 15/2016, contrar însuşi scopului legii.
i) (EDITARE ULTERIOARĂ) Legea iniţială 349/2002 prevedea la art. 7.1. interzicerea comercializării produselor de tutun pe o distanţă de sub 50 metri faţă de spitale şi unităţi de învăţământ (în afara celor universitare, cum era, de altfel, logic). De asemenea, proiectul iniţial al legii 15/2016 introducea această interdicţie la art. 7.2 (250 m faţă de spitale şi orice unităţi de învăţământ). Era aceasta o prevedere de bun-simţ, destinată prevenirii şi combaterii consumului de tutun. Această prevedere a dispărut din forma finală a actualei legi antifumat nr. 15/2016, contrar însuşi scopului legii.
Pe scurt: în condiţiile în care un fumător (dacă
fumează un pachet de 15 lei pe zi) contribuie anual la bugetul de stat, în
medie, cu aproximativ 4.380 lei (cuprinzând aici toate taxele – adică 80% din
preţul pachetului), în condiţiile în care banii fumătorilor practic susţin
Ministerul Sănătăţii, statul îi lipseşte total de drepturi pe fumători. Care fumători, în
calitatea lor de consumatori (şi de principali contribuabili la bugetul de stat,
alături de şoferi), au drepturi!
Drepturi pe care legile pentru combaterea şi prevenirea efectelor fumatului – vechi,
actuale şi viitoare – ar fi trebuit să le stipuleze clar, negru pe alb, pentru
că scopul lor declarat este, printre altele, şi protecţia fumătorilor.
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
4.6. Legea nu prevede o serie de excepţii
necesare
În spaţiul occidental, chiar şi acolo unde
există legi antifumat foarte drastice, sunt prevăzute unele excepţii. Astfel, chiar
în statele cu legi foarte restrictive, fumatul este permis în: cluburi private
(sau în celelalte localuri, după închiderea lor pentru publicul larg),
penitenciare, arest preventiv, camere de anchetă, cămine de bătrâni, rezerve de
spital, camere de hotel, pensiune şi alte spaţii locative, spitale şi centre de
psihiatrie, instituţii culturale - în cadrul actului cultural-artistic etc. etc.
Am să închei cu un extras dintr-o lege americană – că şi americanii sunt
luaţi ca exemplu de activiştii antifumători. Nu am să mă obosesc să îl traduc –
cine vrea cu adevărat poate să afle varianta în română, inclusiv iniţiatoarea
legii, care, chiar dacă va folosi Google Translate, tot va înţelege ideile
principale:
"Public
place" means any enclosed indoor area used by the general public or
serving as a place of work containing two hundred fifty or more square feet
of floor space, including, but not limited to, all restaurants with a
seating capacity greater than fifty, all retail stores, lobbies and malls,
offices, including waiting rooms, and other commercial establishments; public
conveyances with departures, travel, and destination entirely within this
state; educational facilities; hospitals, clinics, nursing homes, and other
health care and medical facilities; and auditoriums, elevators, theaters,
libraries, art museums, concert halls, indoor arenas, and meeting rooms. "Public place" does not include a retail store at
which fifty percent or more of the sales result from the sale of tobacco or
tobacco products, the portion of a retail store where tobacco or tobacco
products are sold, a private, enclosed office occupied exclusively by
smokers even though the office may be visited by nonsmokers, a room used
primarily as the residence of students or other persons at an
educational facility, a sleeping room in a motel or hotel, or each
resident's room in a health care facility. The person in custody or control
of the facility shall provide a sufficient number of rooms in which smoking is
not permitted to accommodate all persons who desire such rooms.
Ei bine, având toate acestea în vedere, eu cred că Legea Antifumat nr. 15/2016 ar trebui, pur şi simplu, abrogată, nu modificată. Astfel, s-ar reveni la vechea lege (349/2002), care era bună, trebuia doar să se urmărească aplicarea ei. Iar viitoarele legi privitoare la prevenirea şi combaterea fumatului, precum şi la protecţia fumătorilor ar trebui să ia serios în seamă aspectele pe care le-am evidenţiat aici, la punctul 4.5. Şi, desigur, să ţină seama de observaţiile privitoare la diferitele tipuri de spaţii - publice, semipublice, semiprivate şi private (4.1.)
Închei, din nou, cu rugămintea ca cititorii nemulţumiţi de acest articol să nu se deranjeze să formuleze comentarii ce depăşesc limita bunului-simţ, pentru că nu le voi aproba publicarea. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi s-auzim numai de bine! :)
Şi nu uitaţi: Sharing is caring ;)
Şi nu uitaţi: Sharing is caring ;)
_____________________________________________
Semnează petiţia online Fumatul Permis in Locuri Special Amenajate in Spatiile Publice aici
Fă-ţi opinia cunoscută comisiilor care se ocupă cu modificările legii 15/2016 antifumat, propuse de deputatul Daniel Fenechiu aici (poziţia corespunzătoare propunerii legislative B125 / 2016)
_____________________________________________
logic, dar fara efect asupra legiuitorului roman, atat incompetent cat si orgolios
RăspundețiȘtergereExcelent articolul - cel mai complet&complex pe care l-am citit despre acest subiect. Documentat, echidistant, clar si concis. Felicitari!
RăspundețiȘtergereTot respectul pentru munca depusa in scrierea acestui articol! Sunt perfect de acord cu cele prezentate, intrebare mea acum este ... cum facem sa ajunga unde trebuie ???
RăspundețiȘtergereDetin o terasa, si imi interzic fumatul pentru ca acoperisul este lipit de o cladire care are un perete in forma de "L" si in rest este terasa deschisa.
RăspundețiȘtergereÎn partea deschisă (fără acoperiş) a terasei fumatul este permis. Legea interzice fumatul doar între doi pereţi cu un acoperiş deasupra. De la limita acoperişului încolo este spaţiu deschis
RăspundețiȘtergere