La Mulţi Ani, România!

_________________________________________________________________
Happy Birthday, Romania! Do not forget the artisans of the Great Union!
_________________________________________________________________

La Mulţi Ani, România! Nu îi uita în aceste clipe pe artizanii Marii Uniri!

(republicat de pe Ţărănista)

• În decembrie 1917, Comitetul Executiv al PNR a hotărât să-şi reia activitatea şi a stabilit Aradul, ca centru de decizie, şi „Drapelul” din Lugoj, ca organ de presă.
  În ianuarie 1918, acelaşi Comitet, întrunit la Budapesta, a decis să se pronunţe în Parlamentul maghiar pentru autodeterminare, pe baza celor 14 puncte enunţate de preşedintele SUA, Thomas Woodrow Wilson, la 18 ianuarie 1918.
  În februarie 1918 urmează un val de represiune, cu arestări şi condamnări în faţa curţilor marţiale de la Viena şi Szegedin.
  La 24 septembrie 1918, Comitetul Executiv al PNR a hotărât reluarea activităţii politice militante.
  Un episod istoric semnificativ pentru acţiunea românilor transilvăneni, şi în special a lui Iuliu Maniu, s-a petrecut către sfârşitul primului război mondial, când armata austro-ungară intrase în descompunere. În întregul imperiu, naţiunile subjugate îşi cereau dreptul la o existenţă liberă şi civilizată. Ofiţerul (de rezervă) de artilerie Iuliu Maniu s-a hotărât să întreprindă un act temerar pentru a marca un pas spre independenţa românilor din Transilvania. S-a prezentat la Ministerul Armatei din Viena, cerând să fie primit de ministrul de război, generalul Steiner. Iuliu Maniu a solicitat să i se pună la dispoziţie un sediu în minister, oferind trupele române pentru asigurarea ordinii în Viena căzută pradă anarhiei. În urma unor consultări, generalul Steiner s-a văzut nevoit să satisfacă cererea lui Maniu care, cu ajutorul generalilor Boeriu şi Moga, a organizat o armată a românilor din Transilvania din efectivele aflate la Viena şi a restabilit ordinea în oraş.

  În Transilvania, la şedinţa din 12 octombrie 1918 a Comitetului Executiv al PNR, ţinută în casa lui Aurel Lazăr din Oradea, cu participarea lui Gheorghe Pop de Băseşti, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop şi Ioan Suciu, s-a decis exprimarea publică a hotărârii din ianuarie 1918. Ca urmare, Alexandru Vaida-Voievod a rostit, la 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta, „Declaraţia de autodeterminare a românilor din Imperiul habsburgic”, în conformitate cu principiul autodeterminării şi cu cel al egalităţii în drepturi pentru toate naţiunile..
  Între 13 şi 15 noiembrie 1918, la Arad s-au purtat tratative între reprezentanţii guvernului Károlyi şi partea română. Respingând propunerile maghiare, la întrebarea deschisă a lui Jászi Oszkar, ministrul naţionalităţilor, „ce vor românii?”, Iuliu Maniu a răspuns: „Teljes elszakadast” (completă despărţire).

  După eşuarea tratativelor cu reprezentanţii guvernului maghiar, Consiliul Naţional Român a hotărât convocarea Adunării Naţionale la Alba-Iulia.

  La 1 decembrie 1918, în casina militară din Alba-Iulia s-au întâlnit 1.228 delegaţi din cele patru unghiuri ale ţării, din care 628 deputaţi ai cercurilor electorale româneşti din Transilvania şi Banat, restul fiind reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, culturale, religioase, pedagogice, ai gărzilor naţionale, ai muncitorilor, femeilor, studenţilor. Delegaţii au adoptat Rezoluţia Unirii cu Ţara, visul de secole al naţiunii române. În numele Consiliului Naţional Român, Vasile Goldiş a citit această rezoluţie celor peste 100.000 mii de români, uniţi în suflet şi simţire, adunaţi pe platoul din cetate. Adunarea naţională a stabilit ulterior Marele Sfat Naţional, compus din 200 de membri aleşi şi 50 de membri cooptaţi. La 2 decembrie 1918, Marele Sfat a ales prima conducere româneasca a Transilvaniei, Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu.

  

  Iuliu Maniu

  
  

  În expunerea sa, Maniu a fundamentat juridic actul unirii şi a pus bazele unei politici a naţionalităţilor, magistral sintetizată în cuvintele:

  „…Nu vrem să devenim din asupriţi asupritori”.

  Consiliul Dirigent a funcţionat la Sibiu de la 2 decembrie 1918 până la 10 aprilie 1920, exercitând puterea în perioada de tranziţie şi adoptând măsurile cele mai indicate menite să ducă la integrarea Transilvaniei în România.

  Primul act de integrare a fost trimiterea în guvernul central de la Bucureşti a trei reprezentanţi ai Transilvaniei: Ştefan Cicio Pop, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş.

  În alegerile parlamentare de la începutul lunii noiembrie 1919, Partidul Naţional Român a obţinut 199 de mandate din 205 atribuite Transilvaniei (numărul total al deputaţilor în întreaga ţară era de 568).
  La 25 noiembrie 1919, după alegeri, s-a constituit “Blocul Parlamentar” al reprezentanţilor mai multor partide: Partidul Naţional Român, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, Partidul Ţărănesc din Vechiul Regat, Partidul Ţărănesc din Basarabia şi Partidul Naţionalist-Democrat al lui Nicolae Iorga. S-a format un comitet de conducere din care au făcut parte Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş, Ştefan Cicio Pop, Paul Bujor, Ion Borcea, Ion Mihalache, Ion Inculeţ, Pantelimon Halippa, Nicolae Iorga ş.a. S-a elaborat programul noului guvern, constituit la 1 decembrie 1919, sub preşedinţia lui Alexandru Vaida-Voievod.

  Componenţa eterogenă a guvernului a generat frământări care nu i-au permis să promoveze reforme importante, iar opoziţia liberalilor şi reţinerea suveranului în acceptarea proiectului de lege privind împroprietărirea ţăranilor a determinat demisia întregului cabinet Vaida (13 martie 1920). Astfel s-a încheiat guvernarea “Blocului Parlamentar”, expresie a tendinţelor de aşezare a vieţii politice româneşti pe baze democratice, în cadrul statului naţional unitar român.

  Organizate de guvernul generalului Alexandru Averescu, care dizolvase Consiliului Dirigent (decretul din 2 aprilie 1920), alegerile din mai-iunie 1920, după o campanie electorală exercitată „în forţă” de către Partidul Poporului, condus de general, au avut drept rezultat înfrângerea PNR. Acesta a obţinut doar 23 de mandate din 121 de candidaturi depuse.

  Consfătuirea “Comitetului celor 100″, ţinută în 26-27 mai 1921 la Cluj, a hotărât menţinerea organizării existente în cadrul PNR, dar a autorizat Comitetul Executiv să ducă tratative de fuziune cu alte partide cu vederi politice apropiate.

  Alegerile organizate de liberali (1-11 martie 1922), au adus Partidului Naţional Român o nouă înfrângere, experienţă care a impus ideea fuziunii PNR cu un partid din Vechiul Regat. Până la marea fuziune din octombrie 1926 cu Partidul Ţărănesc, Partidul Naţional Român a absorbit, în noiembrie 1922, Partidul Conservator-Democrat al lui Take Ionescu (decedat în iunie 1922), apoi, în 1923, grupul Pelivan, compus din liberali basarabeni, şi, în martie 1925, Partidul Naţionalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga şi Constantin Argetoianu.
  I. 2. Declaraţia de autodeterminare
  Declaraţia a fost citită de Alexandru Vaida-Voievod la 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la Budapesta.
  “Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările razboiului îndreptăţesc pretenţiile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională. Pe temeiul firesc că fiecare naţiune poate hotărî singură şi liber de soarta sa – un drept care este acum recunoscut şi de către guvernul maghiar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei române -, naţiunea doreşte să facă acum uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul ca, liberă de orice înrâurire străina, să hotarască singură aşezarea ei printre naţiunile libere. Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei, naţiunea româna o poate încredinţa numai unor factori designaţi de propria ei adunare naţională.”
  “Naţiunea română care traieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere, dupa multe suferinţe de veacuri, afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile la deplina viaţă naţională”

  . . .

  “Să ştiţi că nu persoana mea neînsemnată, ci naţiunea româna a vorbit prin mine şi că în ceste clipe istorice, fiecare român simte la fel cu mine şi inima fiecărui român e pătrunsă de aceleaşi sentimente, dorinţe şi speranţe cărora eu le-am dat expresie!”.
  I.3. Rezoluţia Unirii
  Rezoluţia a fost citită de Vasile Goldiş mulţimii adunate pe platoul din jurul cetăţii.
  I. Adunarea naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România…
  II. Adunarea naţională rezervă teritoriilor sus-menţionate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aleasă în baza votului universal.
  III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea naţională proclamă urmatoarele:

  1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

  2. Egala îndreptăţire şi deplina libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.

  3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate terenele vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.

  4. Desăvârşita libertate de presă, asociere şi întrunire, liberă propagandă a tuturor gândirilor omeneşti.

  5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri desfiinţând fideicomisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure), cel puţin atât cât să o poată munci numai el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare este, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.

  6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantaje care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
  IV. Adunarea naţională dă expresiune dorinţei sale ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru reglarea raporturilor internaţionale.
  V. Românii adunaţi în această Adunare naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara-mamă, România.
  VI. Adunarea naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până azi în monarhia austro-ungară, anume naţiunile cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană, şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acelor naţiuni.
  VII. Adunarea naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români care în acest razboi şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
  VIII. Adunarea naţională dă expresiune mulţumirii şi admiraţiei sale faţă de puterile aliate, care, prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război, au scapat civilizaţiunea din ghearele barbariei.
  IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunii române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.
  I.4. Consiliul Dirigent
  Consiliul dirigent ales de către Marele Sfat Naţional Român la 2 decembrie 1918, la Alba-Iulia.
• Iuliu Maniu – preşedinte
• Vasile Lucaciu
• Vasile Goldiş
• Ştefan Cicio Pop
• Ioan Suciu
• Aurel Vlad
• Octavian Goga
• Aurel Lazăr
• Alexandru Vaida
• Emil Haţieganu
• Valeriu Branişte
• Victor Bonţescu
• Romulus Boilă
• Ioan Fluieraş
• Iosif Jumanca

(Citiţi întreaga istorie a PNŢCD aici)

_____________________________________________________________________