sâmbătă, 24 decembrie 2011

Trăiți puțin și din și pentru poezie... La Mulți Ani!


Dragii mei cititori, dragele mele cititoare, 


Vă mulțumesc că mi-ați ținut companie de-a lungul anului, vă mulțumesc pentru polemici, discuții, laude și critici și sper să începem împreună un an mai bun decât toți anii trecuți.
Anul trecut cadoul meu pentru voi au fost două melodii ale lui Hrușcă (altele decât colindele ;) )
Anul acesta darul meu pentru voi este un "Recviem pentru un vis", însoțit de o selecție de poezie contemporană care mi-a mers la suflet (sper că o să vă meargă și vouă; ca de obicei, am marcat pasajele ce mi-au plăcut – cu aldine )

Prin urmare... click pe melodie și trăiți-o laolaltă cu poezia ce îi urmează... 
LA MULȚI ȘI FERICIȚI ANI!





MIRELA LUNGU

SONET PENTRU NICIODATĂ


Iubitule, tu nu eşti un Orfeu

Capabil să mă scoată din infern.
Blestemul va rămâne, deci, etern!
Deşi te crezi mortal precum un zeu,


Pe umeri strâmţi, doar frunze se aştern
Şi ele cad, sfios, la sânul meu,
Precum o toamnă ruginind mereu
În visele răscoapte ce se cern

Prin baldachine. Lumea suspendată
Va legăna povestea de amor
A lui “a fost – vă jur – ca niciodată…”!


Iubirea-i deci o taină increată

Pentru Adam şi Eva. Nu-i uşor
Să fii creat, dar totuşi creator.


MIRELA LUNGU

CAFEA CU SCUZE (STRANGERS IN THE NIGHT)

de câte ori nu te priveam tu aveai luminiţe în ochi se stingeau de fiecare dată când mă uitam atent ca după o pană de curent nici acum nu ştiu dacă jucai un rol sau pur şi simplu aşa erai plin de candoare mimând că ţi-ai pierdut-o demult m-ai făcut să-ţi povestesc lucruri pe care le ştiau prea puţini despre mine m-am confesat ca unui preot sau guru mai bine de-o oră cu geanta lipită de coapse în prelungirea fustei atât de scurte încât mi se tăia respiraţia eram îngrozitor de timidă ca în liceu aproape şi n-aveam curajul nici să-mi scot haina să stau în bluza de voal sub care purtam un combinezon negru sexy fluid ca mătasea ori poate doar ca gândurile unei femei seara la culcare îmi promit că a doua zi va fi altfel că voi găsi un romeo adevărat julietele sunt deja demodate şi totuşi îmi vin în minte poveştile alea din copilărie mi se pare că totul s-a întâmplat demult şi maşina ta galbenă am văzut-o doar în poze credeam că e piesă de muzeu dar uite e atât de reală încât îmi vine să mă privesc în geamul ei şi să văd cum îmi stă parul întins o oră cu placa sau machiajul pedant asortat cu ţinuta de parcă urma să-mi întâlnesc viitorul grăbit mă abandonezi pe stradă în ploaie şi frig dar nu înainte să-mi spui ce seară minunată-mi doreşti


OVIDIU OANĂ-PÂRÂU

SONET XLVII
(cel fără ieri … )

Mi-e tot mai dor de mine, de cel fără de ieri,
simt timpul cum ma cheamă ca marea pe năieri
talăzuind: - Ajunge! Ţi-i calea grea povară,
departele nu-i casă când doruri te doboară!

Nedreaptă mi se pare şi mult prea aspru chin,

o noapte ce refuză odihnei să mă-nchin.


Întins, strivit de punte, simt pleoapele arzânde

de ispitiri născute-n abisele flămânde.

Ce-mi mai aduce clipa? Balans de hule reci,
prăpăstii și urcușuri lipsite de poteci.
Și cel mai trist din toate e sumbrul orizont,
Răsplată derizorie mai vechiului acont.


Apăsător mi-e azi-ul lipsit de mângâieri,

mă-ndepărtez cu-n mâine de cel fără de ieri.


OVIDIU OANĂ-PÂRÂU

SONET XLVI
(SINGURĂTATEA … )


Singurătatea, când cel drag mi-e casă,

E deznădejde și nici Dumnezeu
Nu-mi dă speranță; cum voi trece eu
De zidul orb, când celuilalt nu-i pasă?

Mai rabd un dor sperând, poate mă mântui
De aspra ta sentință condamnat
Să ies din labirint înseninat,

Sau dacă nu, prin iad, în veci să bântui.

Mi-e libertatea temniță mizeră.

Ce mic e universul pentru prins!
Când ”te iubesc!” răsună tot mai stins,
Nebun e, oare, cel care mai speră?


Arată-mi, Doamne, calea spre-mplinire,

Sau fă-mi din vise, tristă nălucire!



FLORIN HĂLĂLĂU

ÎN LOCUL EI A VENIT ABSENŢA


în locul ei a venit absenţa

un spaţiu gol care îi semăna perfect

s-a aşezat lîngă mine în staţia de autobuz
toată lumea ne privea
de parcă se întîmpla ceva neobişnuit
un domn în vîrstă
a ajutat-o să urce
ne-am aşezat unul lîngă altul
ceilalţi călători ne făceau complice cu ochiul
adolescenţii îşi dădeau coate
bătrînii se holbau libidinos
o atingeau în treacăt cu umbrele mîinilor

eram perechea aproape ideală

şi ne loveam de ochii curioşilor
cu voluptate


FLORIN HĂLĂLĂU

HAINELE CELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI

vecinii mei au intrat în vacanţă
de acum vor folosi fereastra doar pentru privit

ea citeşte coelho în fotoliu

îmbrăcată în mătase şi christian dior
el ascultă mahler la gramofon
fumează pipă cu eleganţă
în halat şi papuci

copiii lor au înfiinţat un cenaclu
au seri tematice cu reclamele
de la billa şi xxl
silabisesc preţurile noi în lei grei
pe roluri

ei vor moşteni lumea

şi tablourile maeştrilor flamanzi
de sub pînza cărora
rînjeşte pictura de gang



NORA IUGA
GHICIT ÎN CAFEA

milord
nu se mai poate concura
ceşcuţa japoneză este spartă
şi-n zaţul ăsta negru de cafea
a apărut un câine rău la poartă

tu crezi că muşchetarii vor veni
cu trei florete mari la butonieră
să-ţi spună că un nou poète maudit
s-a spânzurat aseară de-o jartieră

eroarea stă în movul cardinal
în care lorelei s-a deghizat
când un pescar beţiv dormea-n canal
visându-se un tigru eufrat


eşti osândit milord

să îţi cultivi
în fiecare zi muşcata roză
în raiuri caste printre şerpi naivi
cu talpa-ţi netezeşti apoteoză


mai mult ce rege şi-ar putea visa
când în triunghi s-a-ntunecat fereastra
milord
nu se mai poate concura
dă-ţi haina jos pune-o-n cuier şi basta

3 comentarii:

  1. La multi ani, Cris! Craciun fericit cu mai putine dileme, mai putine griji si mai multe bucurii necugetate. Sanatate si zile senine! Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, la fel, Olaf! Îmi place mai ales că mi-ai urat mai multe bucurii necugetate ;) Hm... de unde știai că uneori le tot cuget, de nu mă mai pot bucura de ele??!! Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  3. E oarecum o maladie a noastră, care se vede din înţelegerea asta patologică, fără întrerupător.

    Cred că leacul nu poate fi decât să trăieşti două vieţi: una a lucidităţii fireşti, de neocolit, o a doua a unui refuz cvasi-impus de a analiza, de a supra-gândi, uneori, de a te lăsa dus. Cred că, de la un moment dat, luciditatea îţi dă intuiţii despre bine şi rău, fără a mai fi nevoie de analiză. Astfel, poţi să-ţi dai drumul pe tobogan, fără teama că vei ajunge în prăpastie. Oricum, chiar când intuiţia asta ratează, există întotdeauna semnale de deşteptare. Dacă le asculţi, eşti în regulă, fără a trebui să te temi "preventiv".

    Nietzsche cred că o spunea: uneori trebuie să trăieşti deasupra lucrurilor, pentru a vedea imaginea de ansamblu, alteori trebuie să cobori la înălţimea fiecărui lucru. Doar aşa îl poţi simţi şi înţelege sufleteşte, nu doar mental (iar înţelegerea exclusiv ideatică nu cred că e înţelegere reală). Ce să spun, şi o beţie e bună, din când în când, şi o mână pe sapă, o păruială, nişte bancuri de doi lei, atâta timp cât nu te forţezi sa le faci, cât le găseşti rostul.

    Vezi cum eşuăm (eşuez) tot timpul în teorie? Problema e că, la nivel substanţial, alternativa nu e discuţia "lejeră", ci tăcerea. Dacă laşi tăcerea, dincolo de adâncimi, orice discuţie pare inutilă. Dacă nu imortalizezi o esenţă, nu mai contează ce spui: o delicateţe, o constatare "sensibilă", o glumă de societate, o vorbă de om de lume, sau o ricanare, o glumă prostă sunt acelaşi lucru. Oamenii pun prea mare preţ pe vorbe - şi nu urăsc nimic mai mult decât discuţiile serioase despre platitudini şi ipocrizii. Prefer bancurile cu Iisus Hristos, (sau alea de lupanar), mi se par preferabile de o mie de ori, uitatul pe pereţi, cu o vorbă din când în când. Îmi place vorbitul în dodii, dar sfârşesc, adesea, prin a vorbi singur.

    De asta e important să găseşti oameni cu care să poţi practica o discuţie lejeră pasionantă, ne-inutilă, sau un vorbit în dodii bine direcţionat. Pentru asta, e bine să eviţi oamenii prea suceptibili, cu vanităţi mai mari decât propria cutie toracică, pe cei incapabili de umor, cei pentru care delicateţea este mai mult o convenţie de limbaj şi de ipocrizie, decât o empatie de substrat. Dintre aceştia, cei cu pretenţii intelectuale, dar fără înţelegere, sunt cei mai răi, parcă sunt nişte programări comportamentale ale unor prejudecăţi de limbaj, ale unei falsităţi superficiale.

    Dar, ca să revenim la oile noastre, Crăciun fericit! Schiezi, patinezi sau munceşti?

    RăspundețiȘtergere